Citat:
În prealabil postat de eodor nastasa
Putem sa ne gandim impreuna, da sigur o sa hotaram separat.
Pai ce o sa facem, unia or sa faca pe ei de frica, adicatelea or sa se comporte 'omeneste'(cine io, fugi bre de aicisa, nici nu'L cunosc, cum zisasi ca'L cheama ?) , altia mai bravi, or sa racneasca o lozinca stereotipa, pana ce glontu' cel naravas or sa-i plesneasca'ntre ochi, si unia, putini (probabil), or sa astepte senini intalnirea cu Dumnezeu.  |
Fireste, raspunsurile noastre la o provocare de acest tip sunt in masura in care ne deprindem sa facem din alegeri in favoarea credintei crestine. De aceea, asa cum ne pregatim pentru situatii de urgenta care ne pot afecta pe plan material sau ne pot afecta sanatatea, ne putem pregati si pentru provocari de acest tip. Dumnezeu sa ne ajute sa facem alegerile cele bune intotdeauna.
De aceea, lepadarea de sine cred ca este un exercitiu duhovnicesc necesar si mirenilor, nu numai calugarilor. Cred ca ar trebui sa ne intarim duhovniceste in acest sens, pentru a nu pati precum Saprichie.
,,Viețuiau în Antiohia doi prieteni apropiați, învățatul preot Saprichie și un om simplu, pe nume Nichifor. Dar fără de veste prietenia lor s-a prefăcut în pizmă grozavă. Nichifor cel temător de Dumnezeu se silea adesea a face pace cu preotul. Însă Saprichie nu voia cu nici un chip să se împace.
Când s-a pornit prigoana împotriva creștinilor, preotul Saprichie a fost osândit la moarte și dus la locul osândei. Nichifor, îndurerat, îl urma pe Saprichie, rugându-l pe cale să-l ierte înaintea morții, ca să se despartă în pace:
- Rogu-te, mucenice al lui Hristos, zicea NIchifor, iartă-mă de ți-am greșit ție!
Saprichie nu a voit însă nici măcar să privească la potrivnicul său, ci pășea tăcut și trufaș către moarte.
Văzând învârtoșarea inimii acestui preot, Dumnezeu nu a voit să primească jertfa acestei mucenicii și să-i dăruiască cununa ei, ci Și-a retras în taină darul Său. În ceasul acela, Saprichie s-a lepădat de Hristos și a mărturisit înaintea chinuitorilor că se va închina idolilor.
Nichifor, văzându-l pe Saprichie primejduindu-și mântuirea, se rugă de acesta să nu se lepede de Hristos, zicându-i:
- O, fratele meu preaiubit, nu face asta, nu te lepăda de Domnul nostru Iisus Hrtistos, nu te lipsi de cununa cerească!
Dar în zadar, Saprichie era cu totul împietrit.
Atunci Nichifor a strigat către chinuitori:
- Și eu sunt creștin! Tăiați-mi mie capul în locul lui Saprichie!
Chinuitorii au vestit aceasta judecătorului, care a poruncit ca Saprichie să fie slobozit, iar lui Nichifor să i se taie capul în locul său. Nichifor și-a plecat capul cu bucurie pe buturugă, primind moarte mucenicească. Astfel se făcu părtaș Împărăției și primi cununa slavei celei nestricăcioase.
Aceasta s-a petrecut în anul 260, în vremea ămpărăției lui Gallineus.''
|