Marturisirea credintei

În prealabil postat de eodor nastasa

Putem sa ne gandim impreuna, da sigur o sa hotaram separat.

Pai ce o sa facem, unia or sa faca pe ei de frica, adicatelea or sa se comporte 'omeneste'(cine io, fugi bre de aicisa, nici nu'L cunosc, cum zisasi ca'L cheama ?) , altia mai bravi, or sa racneasca o lozinca stereotipa, pana ce glontu' cel naravas or sa-i plesneasca'ntre ochi, si unia, putini (probabil), or sa astepte senini intalnirea cu Dumnezeu.

Fireste, raspunsurile noastre la o provocare de acest tip sunt in masura in care ne deprindem sa facem din alegeri in favoarea credintei crestine. De aceea, asa cum ne pregatim pentru situatii de urgenta care ne pot afecta pe plan material sau ne pot afecta sanatatea, ne putem pregati si pentru provocari de acest tip. Dumnezeu sa ne ajute sa facem alegerile cele bune intotdeauna.

De aceea, lepadarea de sine cred ca este un exercitiu duhovnicesc necesar si mirenilor, nu numai calugarilor. Cred ca ar trebui sa ne intarim duhovniceste in acest sens, pentru a nu pati precum Saprichie.

,,Vieţuiau în Antiohia doi prieteni apropiaţi, învăţatul preot Saprichie şi un om simplu, pe nume Nichifor. Dar fără de veste prietenia lor s-a prefăcut în pizmă grozavă. Nichifor cel temător de Dumnezeu se silea adesea a face pace cu preotul. Însă Saprichie nu voia cu nici un chip să se împace.

Când s-a pornit prigoana împotriva creştinilor, preotul Saprichie a fost osândit la moarte şi dus la locul osândei. Nichifor, îndurerat, îl urma pe Saprichie, rugându-l pe cale să-l ierte înaintea morţii, ca să se despartă în pace:
- Rogu-te, mucenice al lui Hristos, zicea NIchifor, iartă-mă de ţi-am greşit ţie!

Saprichie nu a voit însă nici măcar să privească la potrivnicul său, ci păşea tăcut şi trufaş către moarte.
Văzând învârtoşarea inimii acestui preot, Dumnezeu nu a voit să primească jertfa acestei mucenicii şi să-i dăruiască cununa ei, ci Şi-a retras în taină darul Său. În ceasul acela, Saprichie s-a lepădat de Hristos şi a mărturisit înaintea chinuitorilor că se va închina idolilor.
Nichifor, văzându-l pe Saprichie primejduindu-şi mântuirea, se rugă de acesta să nu se lepede de Hristos, zicându-i:
- O, fratele meu preaiubit, nu face asta, nu te lepăda de Domnul nostru Iisus Hrtistos, nu te lipsi de cununa cerească!
Dar în zadar, Saprichie era cu totul împietrit.

Atunci Nichifor a strigat către chinuitori:
- Şi eu sunt creştin! Tăiaţi-mi mie capul în locul lui Saprichie!
Chinuitorii au vestit aceasta judecătorului, care a poruncit ca Saprichie să fie slobozit, iar lui Nichifor să i se taie capul în locul său. Nichifor şi-a plecat capul cu bucurie pe buturugă, primind moarte mucenicească. Astfel se făcu părtaş Împărăţiei şi primi cununa slavei celei nestricăcioase.
Aceasta s-a petrecut în anul 260, în vremea ămpărăţiei lui Gallineus.''