[glykys]

În prealabil postat de ioan cezar

"Auzind de ochii sufletului, care cunosc prin experienta comorile ceresti, sa nu crezi ca e vorba de cugetare.
Desi aceasta cugeta prin sine atat la cele sensibile, cat si la cele tainice. Insa,
precum o cetate pe care n-ai vazut-o inca, de cugeti la ea nu inseamna ca ai si experiat-o,
tot asa e si cu Dumnezeu si cu cele dumnezeiesti: nu cugetindu-L si stiindu-L teologic, Il experiezi.
Sau precum aurul, daca nu-l posezi sensibil, nu-l ai in maini si nu-l vezi - chiar daca ai avea in cugetare de zeci de mii de ori notiunea lui,
de fapt tot nu-l ai, nu-l vezi si nu-l posezi
asa si cu comorile divine: de le-ai cugeta de zeci de mii de ori, daca nu le experiezi si nu le vezi cu ochii mintali si mai presus de cugetare,
nu vezi, nu ai si nu posezi cu adevarat nimic din cele dumnezeiesti."

(Afirmatia aceasta cred ca se refera inclusiv la citirea si talcuirea Scripturii. Una rece si formala, bazata pe jocuri intelectuale si fantezii alimentate nevrotic de emotii provenite din frustrari si alte resorturi psihologice, alta de cu totul alta natura si obarsie, despre care Sfantul Maxim spunea ca se obtine cu mult post si rugaciune... Intrucat simtul duhovnicesc doar asa intra in functiune. Este un simt aparte, prin care omul percepe acea putere de cunoastere experientiala a dumnezeirii, singura putere apta sa primeasca Duhul si lumina harului.
Si imi amintesc ca precizam undeva, nu mai retin unde, aici pe forum, o distinctie intre cunoasterea de tip "mathon" si cunoasterea numita "pathon", aceasta din urma fiind cunoasterea la care ne cheama Sfintii Parinti, experierea vie a Dumnezeirii; prima este cea in care ne luam cu totii la tranta, vorbind teologie despre Dumnezeu... despre....mereu despre.... din cap, din pareri, din prejudecati si entuziasme facile... Pe scurt, din religiozitatea noastra spalacita si din vietuirea noastra de caldicei, iar nu din roadele de foc ale credintei si ale Duhului.)

:)
Nu stiu cine ce zicea despre to mathos si to pathos, dar in tragedia Agamemon a lui Eschil are corul o replica foarte frumoasa: To pathei mathos - " A suferi spre a-ntelege" ca fiind legea divina suprema. Cunoasterea adevarata nu vine pe calea rationala, intelectuala, marile adevaruri se invata inevitabil prin suferinta:

„A_suferi spre a-nţelege".
Chiar şi-n adîncul somnului,
cînd în faţa inimii musteşte chinul amintitor de-atîtea nevoinţe,
îi năpădeşte fără voia lor înţelepciunea.
Şi acesta-i harul cu sila revărsat de zeii aşezaţi la cîrma sfîntă". (Eschil, Agamemnon). - http://www.scribd.com/doc/24825912/Eschil-Agamemnon

Si sa ne intelegem, nimeni nu patimeste degeaba in tragedii, toti cate au o hybris, rezultata mai ales din proasta asezare a fiintei umane in raport cu divinitatea sau ispasesc pacatele antecesorilor scelerati, la care se adauga si greselile lor personale...