View Single Post
  #107  
Vechi 26.07.2012, 08:24:00
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ioan cezar Vezi mesajul
Intre timp ma preocupa, tot mai serios, prin Mare Mila Domnului, sa devin vrednic de Sfintele Taine, asadar de harul lui Dumnezeu (acest har pe care iscusitul Decebal, care iata ca si-a facut update si a adaugat in sfarsit cuvantul "ortodox" la eticheta sa, acest har asadar pe care iluminatul il gaseste ... insuficient, nedeplin).
Domnu Cezar, îmi pare sincer rău de dumneata, de aceea stai liniștit cu deplinătățile și suficiențele matale mai departe. Văd că ai așa o știință a învârtirii din condei manipulatoare și fals interpretatoare a ceea ce am spus, dar nu-i nimic că nu ești primul pe care îl întâlnesc. Cine ți-a spus domnule că Sfintele Taine sunt insuficiente? Dacă ai fi urmărit atent ai fi înțeles că punctul esențial este că modul de participare exclusiv prin credință nu este unul deplin. Iar asta se poate vedea chiar și dintr-o rugăciune euharistică unde spune foarte clar: "Și dă-mi Doamne să mă împărtășesc mai cu adevărat (din Taine) în împărăția Ta!", cu alte cuvinte împărtășirea prin cunoaștere, prin gnoză de care vorbesc Sfinții Simeon Noul Teolog și Grigorie Palama este superioară împărtășirii sau participării doar prin credință, și este mai deplină. Ori ca să ajungi să percepi, chiar și limitat, tainele trebuie să ai parte de la Dumnezeu de gnoza dăruită prin Sfântul Spirit și gnoza, ca har, este cea care te poate face să participi mai deplin pentru că de acum nu mai ești doar din credință ci ești și din cunoaștere (mistică).

Și dacă tot ai insistat ei uite că o să îți spun că nu este suficient pentru a ajunge la perfecțiune doar participarea la sacramente în stil obișnuit. Și asta pentru că unii caută mai mult și la un moment dat chiar s-ar putea, din harul lui Dumnezeu, să afle mai mult, să fie chemați la mai mult. Experimentarea harului doar prin credință este nedeplină, insuficientă pentru că nu satisface dorințele cele mai profunde ale omului de cunoaștere spirituală, atât cu adâncul minții cât și cu adâncul inimii. De aici și calea ascetică și mistică despre care vorbește Sfânta Tradiție și chiar și Stăniloaie sau alți teologi. Bine, acum că unii au nevoi spirituale de nivelul pigmeilor (nu mă refer la dumneata, ți-o spun ca să nu îți mai las loc interpretărilor de rea credință) sau al populațiilor din Groenlanda este problema lor și a celor care îi păstoresc în halul în care îi păstoresc.

Citat:
În prealabil postat de ioan cezar Vezi mesajul
Ce invatatura propovaduiti voi aici, cu citate din Sfintii Parinti, iluminatilor?
De cand stabiliti voi ierarhii ale harului in Biserica lui Hristos? Altceva mai bun nu aveti de facut?
Învățătura Sfintei Tradiții a Bisericii lui Christos, a acelei Tradiții autentice, nu a tot felul de tradiții omenești puse în locul Tradiției Sfinte. Și uite că îți readuc aminte de Palama:

Din Tomosul Aghioritic [august 1340] redactat de sfântul Grigorie Palama

[...]nu suntem în neștiință cu privire la rațiunile mărturisirii celor propovăduite cu îndrăzneală pe față și ale celor arătate mai dinainte în chip tainic în Duhul celor vrednici: unii fiind inițiați în ele prin experiență -- și anume câți pentru viața evanghelică s-au lepădat de agoniseala avuțiilor, de slava oamenilor și de plăcerile care nu sunt bune ale trupurilor, dar nu numai aceasta, ci au întărit această lepădare prin supunerea față de cei ce au ajuns la vârsta lui Hristos, căci făcându-și printr-o isihie fără împrăștiere răgaz pentru ei înșiși și pentru Dumnezeu, ajungând prin rugăciune adevărată mai presus de ei înșiși și, ajungând în Dumnezeu prin unirea tainică cu El mai presus de minte, au fost inițiați în cele mai presus de minte --, iar ceilalți prin respectul, credința și afecțiunea față de unii ca aceștia. (Tomosul Aghioritic, prolog)

Oricine afirmă că unirea desăvârșită cu Dumnezeu se săvârșește numai prin imitare și relație, fără harul îndumnezeitor al Duhului, ca la cei ce au aceleași purtări și se iubesc unii pe alții, iar harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu îl numesc o deprindere a firii/naturii raționale care vine doar prin imitație, și nu o strălucire suprafirească și negrăită și o energie dumnezeiască văzută în chip nevăzut de cei vrednici și înțeleasă în chip neînțeles, acesta să știe că a căzut, fără să o știe, în amăgirea mesalienilor [...] Fiindcă toată virtutea și imitarea lui Dumnezeu pe cât ne stă în putință îl face pe cel ce a dobândit-o capabil de unirea dumnezeiască, dar harul săvârșește însăși această negrăită unire [...] (Tomosul Aghioritic, 2)

Oricine spune că lumina care i-a fulgerat pe apostoli pe Tabor e o nălucă și un simbol care se face și desface, dar nu există propriu-zis și nu este o energie/lucrare dincolo de orice înțelegere a minții, ci e inferioară intelecției minții, acela contrazice în chip limpede opiniile sfinților. Fiindcă atât în cântările cât și în scrierile lor, aceștia o numesc negrăită, necreată, veșnică, atemporală, neapropiată, inaccesibilă, infinită, nemărginită, nevăzută pentru îngeri și oameni, frumusețe arhetipală și neschimbabilă, slavă a lui Dumnezeu, slavă a Duhului, rază a Dumnezeirii și altele asemenea. (Tomosul Aghioritic, 4)

Dar atunci când se împărtășesc cu simțirea și cu mintea de un har și de o putere duhovnicească și supranaturală, cei învredniciți văd cele mai presus de orice simțire și orice minte
ca să vorbim potrivit marelui Grigorie Teologul „cum știe singur Dumnezeu și cei care suferă lucrarea unora ca acestea”. (Tomosul Aghioritic, 6)

sursa: Sfântul Grigorie Palama, Scrieri, vol 1, editura Deisis, 2005, pag. 156-163
Reply With Quote