[Decebal]

În prealabil postat de ioan cezar

Intre timp ma preocupa, tot mai serios, prin Mare Mila Domnului, sa devin vrednic de Sfintele Taine, asadar de harul lui Dumnezeu (acest har pe care iscusitul Decebal, care iata ca si-a facut update si a adaugat in sfarsit cuvantul "ortodox" la eticheta sa, acest har asadar pe care iluminatul il gaseste ... insuficient, nedeplin).

Domnu Cezar, îmi pare sincer rău de dumneata, de aceea stai liniştit cu deplinătăţile şi suficienţele matale mai departe. Văd că ai aşa o ştiinţă a învârtirii din condei manipulatoare şi fals interpretatoare a ceea ce am spus, dar nu-i nimic că nu eşti primul pe care îl întâlnesc. Cine ţi-a spus domnule că Sfintele Taine sunt insuficiente? Dacă ai fi urmărit atent ai fi înţeles că punctul esenţial este că modul de participare exclusiv prin credinţă nu este unul deplin. Iar asta se poate vedea chiar şi dintr-o rugăciune euharistică unde spune foarte clar: "Şi dă-mi Doamne să mă împărtăşesc mai cu adevărat (din Taine) în împărăţia Ta!", cu alte cuvinte împărtăşirea prin cunoaştere, prin gnoză de care vorbesc Sfinţii Simeon Noul Teolog şi Grigorie Palama este superioară împărtăşirii sau participării doar prin credinţă, şi este mai deplină. Ori ca să ajungi să percepi, chiar şi limitat, tainele trebuie să ai parte de la Dumnezeu de gnoza dăruită prin Sfântul Spirit şi gnoza, ca har, este cea care te poate face să participi mai deplin pentru că de acum nu mai eşti doar din credinţă ci eşti şi din cunoaştere (mistică).

Şi dacă tot ai insistat ei uite că o să îţi spun că nu este suficient pentru a ajunge la perfecţiune doar participarea la sacramente în stil obişnuit. Şi asta pentru că unii caută mai mult şi la un moment dat chiar s-ar putea, din harul lui Dumnezeu, să afle mai mult, să fie chemaţi la mai mult. Experimentarea harului doar prin credinţă este nedeplină, insuficientă pentru că nu satisface dorinţele cele mai profunde ale omului de cunoaştere spirituală, atât cu adâncul minţii cât şi cu adâncul inimii. De aici şi calea ascetică şi mistică despre care vorbeşte Sfânta Tradiţie şi chiar şi Stăniloaie sau alţi teologi. Bine, acum că unii au nevoi spirituale de nivelul pigmeilor (nu mă refer la dumneata, ţi-o spun ca să nu îţi mai las loc interpretărilor de rea credinţă) sau al populaţiilor din Groenlanda este problema lor şi a celor care îi păstoresc în halul în care îi păstoresc.

În prealabil postat de ioan cezar

Ce invatatura propovaduiti voi aici, cu citate din Sfintii Parinti, iluminatilor?
De cand stabiliti voi ierarhii ale harului in Biserica lui Hristos? Altceva mai bun nu aveti de facut?

Învăţătura Sfintei Tradiţii a Bisericii lui Christos, a acelei Tradiţii autentice, nu a tot felul de tradiţii omeneşti puse în locul Tradiţiei Sfinte. Şi uite că îţi readuc aminte de Palama:

Din Tomosul Aghioritic [august 1340] redactat de sfântul Grigorie Palama

[...]nu suntem în neştiinţă cu privire la raţiunile mărturisirii celor propovăduite cu îndrăzneală pe faţă şi ale celor arătate mai dinainte în chip tainic în Duhul celor vrednici: unii fiind iniţiaţi în ele prin experienţă -- şi anume câţi pentru viaţa evanghelică s-au lepădat de agoniseala avuţiilor, de slava oamenilor şi de plăcerile care nu sunt bune ale trupurilor, dar nu numai aceasta, ci au întărit această lepădare prin supunerea faţă de cei ce au ajuns la vârsta lui Hristos, căci făcându-şi printr-o isihie fără împrăştiere răgaz pentru ei înşişi şi pentru Dumnezeu, ajungând prin rugăciune adevărată mai presus de ei înşişi şi, ajungând în Dumnezeu prin unirea tainică cu El mai presus de minte, au fost iniţiaţi în cele mai presus de minte --, iar ceilalţi prin respectul, credinţa şi afecţiunea faţă de unii ca aceştia. (Tomosul Aghioritic, prolog)

Oricine afirmă că unirea desăvârşită cu Dumnezeu se săvârşeşte numai prin imitare şi relaţie, fără harul îndumnezeitor al Duhului, ca la cei ce au aceleaşi purtări şi se iubesc unii pe alţii, iar harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu îl numesc o deprindere a firii/naturii raţionale care vine doar prin imitaţie, şi nu o strălucire suprafirească şi negrăită şi o energie dumnezeiască văzută în chip nevăzut de cei vrednici şi înţeleasă în chip neînţeles, acesta să ştie că a căzut, fără să o ştie, în amăgirea mesalienilor [...] Fiindcă toată virtutea şi imitarea lui Dumnezeu pe cât ne stă în putinţă îl face pe cel ce a dobândit-o capabil de unirea dumnezeiască, dar harul săvârşeşte însăşi această negrăită unire [...] (Tomosul Aghioritic, 2)

Oricine spune că lumina care i-a fulgerat pe apostoli pe Tabor e o nălucă şi un simbol care se face şi desface, dar nu există propriu-zis şi nu este o energie/lucrare dincolo de orice înţelegere a minţii, ci e inferioară intelecţiei minţii, acela contrazice în chip limpede opiniile sfinţilor. Fiindcă atât în cântările cât şi în scrierile lor, aceştia o numesc negrăită, necreată, veşnică, atemporală, neapropiată, inaccesibilă, infinită, nemărginită, nevăzută pentru îngeri şi oameni, frumuseţe arhetipală şi neschimbabilă, slavă a lui Dumnezeu, slavă a Duhului, rază a Dumnezeirii şi altele asemenea. (Tomosul Aghioritic, 4)

Dar atunci când se împărtăşesc cu simţirea şi cu mintea de un har şi de o putere duhovnicească şi supranaturală, cei învredniciţi văd cele mai presus de orice simţire şi orice minte ca să vorbim potrivit marelui Grigorie Teologul „cum ştie singur Dumnezeu şi cei care suferă lucrarea unora ca acestea”. (Tomosul Aghioritic, 6)

sursa: Sfântul Grigorie Palama, Scrieri, vol 1, editura Deisis, 2005, pag. 156-163