View Single Post
  #4  
Vechi 26.07.2012, 16:51:14
Tartaruga Tartaruga is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Mesaje: 709
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Decebal Vezi mesajul
Deși este puțin off-topic, aici depinde din ce punct de vedere privim mântuirea. Am mai scris un mesaj la început despre punctul meu de vedere, și în baza acestora eu nu fac diferență între mântuire și desăvârșire, și asta pentru că eu nu consider mântuirea fără desăvârșire sau mântuirea ca salvare o mântuire deplină sau autentică. Este vorba fără îndoială de o salvare a celor care sunt salvați însă eu mântuirea o văd ca transformare după chipul lui Christos, ca asemănare reală cu Dumnezeu nu doar potențială și nici numai ca și o salvare de la "naufragiu". Atâta timp cât un om nu este în mod real, autentic născut din Dumnezeu, poate să aibă parte de salvare, însă nu îl consider ca și cetățean de drept al Împărăției Spiritului. Nu consider deci că este în mod necesar condamnat dar nici nu îl văd transformat la modul real și deci împreună părtaș cu sfinții. Chiar și scriitori bisericești ca Origen sau Clement vorbeau despre mai multe categorii de creștinii, împărțiți fie în două, fie în trei, în funcție de nivelul de profunzime al relației cu Dumnezeu, iar criteriul esențial era cunuoașterea lui Dumnezeu și viața după voia lui Dumnezeu.
Deci dvs. vedeti o singura vrednicie absoluta si nu o gradare a lor in functie de puterea fiecaruia? De aici cred ca deriva pozitia pe care o aveti legat de topicul deschis aici. Eu insa vad altfel lucrurile, desi multi se mantuiesc si deci plata lor este aceeasi, adica mantuirea, starea lor in mantuire insa nu este aceeasi dupa cum o arata pilda talantilor. Dvs. vorbiti mereu de cel cu zece talanti, marii mistici si asceti, dar mai este si cel cu doar 5 talanti de exemplu, care deasemenea este mantuit. Doar cel care nu si-a folosit talantul dupa putere a fost pierdut.
Reply With Quote