View Single Post
  #1946  
Vechi 04.08.2012, 13:36:44
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 5 august pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul


Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 5 august pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, unul dintre cei mai iubiți sfinți români, cunoscut printre credincioși mai ales pentru versurile sale pline de sensibilitate și duhovnicie. Peste tot în țară, oamenii se adună în jurul bisericilor închinate lui pentru a înălța rugăciuni acestui sfânt din secolul XX.

Sute de pelerini sunt așteptați la Seminarul Teologic Ortodox 'Veniamin Costachi' de la Mănăstirea Neamț, unde se află un deget al Sfântului Ioan Iacob, împreună cu o parte a lucrurilor sale personale: metaniile, camilafca și ceaslovul. Odoarele se găsesc într-o raclă aflată în Biserica 'Sfântul Ioan Iacob Hozevitul' din curtea seminarului, a cărei ridicare a început în 1994, când s-a dorit inițial construirea unui paraclis pentru elevii seminarului. În anul 1997 a fost sfințit altarul sfântului lăcaș care a fost construit în așa fel încât să fie o casă nouă pentru Sfântul Ioan Iacob. Slujbele dedicate hramului încep din această seară, de la ora 18:00. 'În cadrul slujbei de Priveghere, credincioșii își găsesc liniștea sufletească, pentru că Sfântul Ioan Iacob a fost un mare rugător, trăind retras de lume, iar rugăciunea plină de pace și de bucurie este una din laturile Sfântului Ioan Iacob. Ea se transmite celor care participă la privegherea închinată Sfântului Ioan Iacob. În ultimii ani am văzut cum credincioșii caută să se adape din atmosfera aceasta duhovnicească', a spus părintele Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț. Duminică, 5 august, de la ora 6:00, se va săvârși slujba Aghesmei mici, care va fi urmată de Taina Sfântului Maslu și de Acatistul Sfântului Ioan Iacob, după care Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, înconjurați de mulți preoți și diaconi.

Pelerinaj la casa natală a sfântului

Manifestări deosebite dedicate sfântului român vor fi organizate și la Seminarul Teologic din Dorohoi, județul Botoșani, care îi poartă numele și unde elevii au pregătit o sesiune de comunicări și s-au închinat, alături de credincioși, la racla ce adăpostește moaștele mai multor sfinți români, adusă la seminar din Arhiepiscopia Tomisului. De asemenea, astăzi se organizează un pelerinaj la casa Sfântului Ioan Iacob din localitatea Horodiștea, iar duminică, 5 august, vor fi săvârșite aici Utrenia, Acatistul și Sfânta Liturghie. La final, Corul 'Haris' al seminarului va susține un concert de cântări religioase. Și în satul natal al Sfântului Ioan Iacob, Crăiniceni, credincioșii vor participa la procesiuni și slujbe care se vor încheia cu o agapă frățească.

Credincioșii din București pot participa în ziua prăznuirii la slujbe la Biserica 'Sfântul Ioan Iacob' din Protoieria III Capitală, unde s-au pregătit și câteva daruri pentru credincioși, precum și la Biserica Boteanu din Protoieria II Capitală, unde se află o raclă cu părticele din sfintele sale moaște, potrivit Ziarul Lumina.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote