Cu mintea mea Preasfântă Maică
Te văd pe drumul spre Calvar,
Și conștiința mea săracă
Mă mustră ca și pe tâlhar!
Ți-aud cu jale tânguirea
Și sînt mustrat acum mai rău,
Știind că pentru mine rabdă
Preamilostivul Fiul Tău!
Privindu-L înălțat pe Cruce
De adunarea celor răi,
Cunosc că am mai multă vină
Decât răstignitorii Săi!
De nu vedea mai înainte
Stăpânul, împietrirea mea,
Ar fi avut o mângâiere
Și nu mai înseta așa.
Și poate stâncile de piatră
Nu s-ar fi despicat atunci,
Văzând că nu mai pătimește
Și pentru mine Domnul munci!
Nici soarele, ascuns de groază,
N-ar fi rămas așa de mult,
De nu vedea cum rabdă Domnul
Și eu acuma nu-L ascult!
Iar sabia proorocită,
N-ar fi pătruns așa de rău,
În inima Ta Preacurată
Văzând cum moare Fiul Tău!