Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
Oare ce știm noi despre mântuire? Nu știm de noi înșine dacă ne vom mântui, cum să ne pronunțăm în privința altora?
Dar ce știm este că Hristos a venit, făcându-Se cunoscut, dăruindu-ni-Se nouă, jertfindu-se ca tot omul să aibă viață veșnică din jertfa Sa. S-a înălțat, continuând să fie prezent în Biserică, lucrările Sale predându-le apostolilor, sfinților... Biserica nu e altceva decât felul în care El continuă să fie cu noi, nemijlocit, văzut, palpabil așa cum era în vremea aceea.
Dar oare nu aveau parte atunci de vindecare decât cei care reușeau să-L atingă? Nu primeau harul Său decât cei care auzeau cuvintele direct din gura Sa?
Din nou spun: noi știm unde este Dumnezeu; dar nu știm unde nu este. Și înțelept mi se pare, pentru oricine, să-L caute acolo unde știe că este, nu acolo unde nu știe dacă este.
|
Noi stim unde este Dumnezeu sau credem ca stim? De vazut nu L-a vazut nimeni, si nimeni nu L-a putut cuprinde vreodata cu totul in mintea si intelegerea sa caci Dumnezeu este infinit si de necuprins intr-o minte de om. Ceea ce a vazut omul a fost Fiul lui Dumnezeu, si Acesta ni L-a prezentat pe Dumnezeu mai pe intelegerea noastra, iar ceea ce ne-a prezentat a fost o imensa iubire, apa vie din care ne-a invitat sa gustam ca sa nu ne mai fie vreodata sete si sa avem viata vesnica. Iar modul in care ne-a invatat ca se gusta aceasta iubire, aceasta viata vesnica, in care se gusta de fapt Dumnezeu, ni l-a aratat foarte limpede: prin iubire fata de ceilalti, iubind ne adapam din Dumnezeu, din viata vesnica. Doar iubind stim unde-i Dumnezeu, caci Dumnezeu este in cel ce iubeste, iubirea vine de la Dumnezeu, dar daca nu iubim nu mai suntem nimic, caci in afara lui Dumnezeu nu exista absolut nimic, ci doar un foc mare in care ard uscaturile... Si sper ca Dumnezeu Iubirea sa fie atat de mare incat in afara Lui sa nu fie nici macar focul cu uscaturile... Iubirea toate le spera si le nadajduieste...