Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Față de ei, Dumnezeu ne cere ca probă minimală a respectării poruncii iubirii:
-să nu le dorim răul
-să menținem față de ei politețea (vorba românească: "să lăsăm loc de bunăziua").
Deci, nu este necesar să-i invităm pe păcătoșii publici la masă. Nici să le dăm borcane cu dulceață. Cu atât mai puțin să-i preamărim. Dar nu avem voie să fim nepoliticoși față de ei, spre exemplu să nu le răspundem la salut. Dacă va ajunge vreunul foarte bolnav dintre ei și ne va cere ajutorul, să nu-l lăsăm: nici bunul samaritean nu a întrebat dacă cel căzut nu era cumva vreun mare păcătos, sadic față de calul lui, tâmpit, ori altfel. Era un om în situație de urgență și era destul ca să îl ajute.
|
Dar ar putea exista o cale sa-i facem sa inteleaga ca ceea ce fac nu e bine, sau asta numai Dumnezeu poate ( macar sa incerce)? Din pacate ma tem ca cruzimea in general - a oamenilor, si unii fata de altii, e ceva inascut. Nu trebuie decat sa ne uitam in urma, in istorie, si vedem exemple nenumarate de torturi. Uimitor cum a putut mintea omeneasca sa nascoceasca asemenea orori, pe care nici animalele macar nu le fac. Astea sigur sunt creatia unei puteri diabolice. Si partea proasta e ca se extinde de la un om la altul, e contagioasa, mai ales pe timp de razboi, e alimentata de ura. Pe timp de pace insa apare si din joaca, din amuzament, alteori din frustrari sexuale sau rivalitati, gelozii. Oare toti o avem in gene, sau unii mai mult?