Cei care sunt numai trup și în timpul postului, sunt printre morți. Să-i ajutăm răbdându-le toate, rugându-ne și încercând să-i aducem pe calea calea cea dreaptă cu duhul blândeții, dar să ne împotrivim păcatului. „Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului, dar când capul lui e păcatul şi „Dumnezeul lui e stomacul”, n-are ce sfat e mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morţilor duce la moarte. De morţi să nu ne fie teamă. Toată teama să ne fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi Sfinţii.

O minte dreaptă și cu disecernământ ar spune cam așa: Dumnezu merită totul!!! Nicidecum soția mea! Sau facem un idol din ea? Nimeni nu spune să nu-ți iubești soția, Doamne ferește, dar cu dicernământ să le facem pe toate, neuitând de Dumnezeu nici o clipă. Chiar si în iubire avem nevoie de discernământ, căci nu-i vei da diabeticului ciocolată, crezând că ai făcut un act de iubire, ci îl vei feri pe acesta de dulciuri care ar putea să-i dăuneze sănătății. La fel este cu iubirea în toate, să identificăm și să-i dăm ce-i mai de folos aproapelui. Aceasta e iubirea adevărată.

Dacă ți-ai iubi cu adevărat soția, te-ai înfrâna în posturi de dragul lui Hristos. Îți vei învăța soția să se roage și o vei ajuta să țină postul alimentar care este cuza creșterii libidoului și a altor pofte și astfel încet o vei aduce pe calea cea bună. Căci orb pe orb de va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă. Vorbim despre iubire, iubirea trupească, dar oare ce iubire o fi aceasta? Și pe ce loc punem iubirea față de Hristos? Mă refer la perioadele de post.