Bună întrebarea. Cu adevărat, aşa trebuie că stau lucrurile. Legat de asta, mi se pare că realitatea înconjurătoare, Creaţia întreagă (cea nealterată de om) – mărul din curte, firul de iarbă, pământul roditor – nu reprezintă altceva decât gândurile lui Dumnezeu aflate într-o mişcare permanentă, întrucât la El nu există distanţă între gândire, voinţă şi lucrare, nefiind împiedicat de ceva să-Şi pună în aplicare gândirea, nici din afară, nici din Sine; nici de timp, nici de spaţiu, nici de analize şi dileme, nefiind determinat de nimic. Şi, după cum o spune versetul pe care l-ai citat, Dumnezeu creează mereu, neîncetat.

Apropo de pământ, foarte mult m-a mişcat o vorbă spusă de părintele Galeriu citându-l parcă pe sfântul Grigorie Plama: La începutul Creaţiei, „Pământul era gravid de raţiunile (Logosul) dumnezeieşti”.

Eu, în schimb, nu sunt sigur că am dreptate în ceea ce am enunţat mai sus, poate că din punct de vedere teologic sau filosofic greşesc. Dacă cineva sesizează asta, îl rog să-mi spună.