Creatie versus evolutie

Domnule Cristian, m-ati binedispus. E putin spus, de fapt eram pe jos de ras. Bun, fratele Eugen are un tic verbal cu asertiunile alea pertinente, subscrise sau nu (si altii au ticurile lor: ma uit la mine), de care e bine sa fie facut haz CONSTRUCTIV, spre indreptare. Insa esenta a ce spune nu e deloc de lepadat....
Pt. d-nii Eugen, Catalin, Cristian, Ioan Cezar (participantii esentiali la acest dialog) dar nu numai pentru ei:
- ce parere aveti de ideea creatiei continue? Repet, NU "God-aided evolution", NU evolutionism cu miros de tamaie. Ca sa fiu clar, dau un citat din Cineva Care ne priveste pe toti, pana in rarunchi, inclusiv in acest moment: "Tatal Meu lucreaza, si Eu deasemenea lucrez". Cum interpretati versetul, din perspectiva procesului de "tinere in fiinta de catre Dumnezeu" si devenire a Universului, viu si neviu?
Va multumesc,
Cu respect.

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

- ce parere aveti de ideea creatiei continue? Repet, NU "God-aided evolution", NU evolutionism cu miros de tamaie. Ca sa fiu clar, dau un citat din Cineva Care ne priveste pe toti, pana in rarunchi, inclusiv in acest moment: "Tatal Meu lucreaza, si Eu deasemenea lucrez". Cum interpretati versetul, din perspectiva procesului de "tinere in fiinta de catre Dumnezeu" si devenire a Universului, viu si neviu?

Bună întrebarea. Cu adevărat, aşa trebuie că stau lucrurile. Legat de asta, mi se pare că realitatea înconjurătoare, Creaţia întreagă (cea nealterată de om) – mărul din curte, firul de iarbă, pământul roditor – nu reprezintă altceva decât gândurile lui Dumnezeu aflate într-o mişcare permanentă, întrucât la El nu există distanţă între gândire, voinţă şi lucrare, nefiind împiedicat de ceva să-Şi pună în aplicare gândirea, nici din afară, nici din Sine; nici de timp, nici de spaţiu, nici de analize şi dileme, nefiind determinat de nimic. Şi, după cum o spune versetul pe care l-ai citat, Dumnezeu creează mereu, neîncetat.

Apropo de pământ, foarte mult m-a mişcat o vorbă spusă de părintele Galeriu citându-l parcă pe sfântul Grigorie Plama: La începutul Creaţiei, „Pământul era gravid de raţiunile (Logosul) dumnezeieşti”.

Eu, în schimb, nu sunt sigur că am dreptate în ceea ce am enunţat mai sus, poate că din punct de vedere teologic sau filosofic greşesc. Dacă cineva sesizează asta, îl rog să-mi spună.

În prealabil postat de N.Priceputu

Bună întrebarea. Cu adevărat, aşa trebuie că stau lucrurile. Legat de asta, mi se pare că realitatea înconjurătoare, Creaţia întreagă (cea nealterată de om), nu reprezintă altceva decât gândurile lui Dumnezeu aflate într-o dinamică permanentă, întrucât la El nu există distanţă între gândire, voinţă şi lucrare, nefiind împiedicat de ceva să-Şi pună în aplicare gândirea, nici din afară, nici din Sine; nici de timp, nici de spaţiu, nici de analize şi dileme, nefiind determinat de nimic.

Eu, în schimb, nu sunt sigur că am dreptate în ceea ce am enunţat mai sus, poate că din punct de vedere teologic sau filosofic greşesc. Dacă cineva sesizează asta, îl rog să-mi spună.

Multumesc mult. Eu simt ca asa trebuie sa stea lucrurile; ideea ca "Dumnezeu S-a odihnit pentru ca...a obosit" este, pur si simplu, deopotriva blasfemie si simplism, ambele la un nivel colosal. Odata cu Lucrarea de mantuire a speciei noastre, mai exista o alta, mai subtila, si la fel de puternica si continua...

[Eugen7]

În prealabil postat de N.Priceputu

mi se pare că realitatea înconjurătoare, Creaţia întreagă (cea nealterată de om) – mărul din curte, firul de iarbă, pământul roditor – nu reprezintă altceva decât gândurile lui Dumnezeu aflate într-o mişcare permanentă, întrucât la El nu există distanţă între gândire, voinţă şi lucrare, nefiind împiedicat de ceva să-Şi pună în aplicare gândirea, nici din afară, nici din Sine; nici de timp, nici de spaţiu, nici de analize şi dileme, nefiind determinat de nimic. Şi, după cum o spune versetul pe care l-ai citat, Dumnezeu creează mereu, neîncetat.

"Dumnezeu poate lucara toate cate vrea dar nu vrea sa lucreze toate cate poate, caci poate distruge pamantul dar nu vrea." (Sfantul Ioan Damaschin).
Asa cum spuneam si in postrea anterioara si cum bine ati sublinitat si dvs, ratiunea umana este "inchistata" in gandirea spatio-temporala. De aceea ratiunie, sensurile duhovnicesti "sunt nebunie pentru omul firesc" (care refuza conlucrarea cu harul duhlui Sfant).

În prealabil postat de N.Priceputu

Apropo de pământ, foarte mult m-a mişcat o vorbă spusă de părintele Galeriu citându-l parcă pe sfântul Grigorie Plama: La începutul Creaţiei, „Pământul era gravid de raţiunile (Logosul) dumnezeieşti”.

Frumos spus in duh filocalic. Subscriu.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[catalin2]

În prealabil postat de N.Priceputu

Bună întrebarea. Cu adevărat, aşa trebuie că stau lucrurile. Legat de asta, mi se pare că realitatea înconjurătoare, Creaţia întreagă (cea nealterată de om) – mărul din curte, firul de iarbă, pământul roditor – nu reprezintă altceva decât gândurile lui Dumnezeu aflate într-o mişcare permanentă, întrucât la El nu există distanţă între gândire, voinţă şi lucrare, nefiind împiedicat de ceva să-Şi pună în aplicare gândirea, nici din afară, nici din Sine; nici de timp, nici de spaţiu, nici de analize şi dileme, nefiind determinat de nimic. Şi, după cum o spune versetul pe care l-ai citat, Dumnezeu creează mereu, neîncetat.

Apropo de pământ, foarte mult m-a mişcat o vorbă spusă de părintele Galeriu citându-l parcă pe sfântul Grigorie Plama: La începutul Creaţiei, „Pământul era gravid de raţiunile (Logosul) dumnezeieşti”.

Eu, în schimb, nu sunt sigur că am dreptate în ceea ce am enunţat mai sus, poate că din punct de vedere teologic sau filosofic greşesc. Dacă cineva sesizează asta, îl rog să-mi spună.

Ceea ce spune parintele Galeriu e corect, dar in rest e vorba doar de pronia dumnezeiasca, despre care am scris in mesajul anterior. Trebuie atentie, pentur ca doar in hinduism si budism lumea este doar o iluzie.
Domnul a creat ceva real, nu este vorba doar de o lume imaginativa. Chiar si daca vorbim de lumea nemateriala, ingerii desi nu au corp fizic sunt ceva real. La fel si lumea materiala, e ceva ce a fost creat in cele sase zile ale creatiei, impreuna cu legile. Si aici e adevarat, dupa cum a dorit Dumnezeu, poate aici era neintelegerea.
Domnul bineinteles ca poate crea oricand, se spune ca sufletele sunt create de El.

Dar şi eu am vorbit de ceva real, nu imaginar. Sau poate de realitatea în care se transformă imaginaţia lui Dumnezeu (poate îndrăznesc prea mult). În orice caz, ideea ar fi că Dumnezeu nu a creat şi apoi S-a retras din lume, ci că lucrează continuu, după cum a şi spus-o, creând mereu.

[catalin2]

În prealabil postat de N.Priceputu

Dar şi eu am vorbit de ceva real, nu imaginar. Sau poate de realitatea în care se transformă imaginaţia lui Dumnezeu (poate îndrăznesc prea mult). În orice caz, ideea ar fi că Dumnezeu nu a creat şi apoi S-a retras din lume, ci că lucrează continuu, după cum a şi spus-o, creând mereu.

Eu am explicat ca e vorba de pronie cand se spune ca lucreaza si ca nu s-a retras din lume cum se mai spune in vest. In rest creaza suflete, si aici e o taina totusi: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...lui-69089.html
Daca am inteles bine tu spui ca recreaza lumea tot timpul, ceea ce nu e corect. Citeste te rog la pronie.

Ceea ce vreau eu să spun, de fapt, este că raţiunea lui Dumnezeu, adică Logosul, este prezentă în toate cele pe care le-a creat. Materia însăşi, în ultimă analiză, se pare că este „nimic”, e lipsită de consistenţă, particulele subatomice se pare că au doar energie, fără masă, aşa cum sunt fotonii (care n-au masă decât în mişcare). Asta face să bănuim (sau să înţelegem) că în ultima ei adâncime materia nu există în sine, fiind o vibraţie energetică, din voia şi raţiunea dumnezeiască (cam aşa ceva spunea Petre Ţuţea).
Această raţiune care face bobul de grâu să încolţească şi spicul să crească, care face ca toate să existe cu ordine şi sens, nu e altceva decât Logosul, Dumnezeu-Cuvântul, prin Care toate s-au făcut.
Nu că El S-ar afla substanţial în cele materiale spun, ci că lumea poartă pecetea raţiunii dumnezeieşti şi prin ea există, creşte, se transformă, devine.
Înţelegând aşa, ne dăm seama că Dumnezeu este mult mai aproape de noi decât ne închipuim de obicei, fiindcă toate prin El există şi în toate este El.

[catalin2]

În prealabil postat de N.Priceputu

Ceea ce vreau eu să spun, de fapt, este că raţiunea lui Dumnezeu, adică Logosul, este prezentă în toate cele pe care le-a creat. Materia însăşi, în ultimă analiză, se pare că este „nimic”, e lipsită de consistenţă, particulele subatomice se pare că au doar energie, fără masă, aşa cum sunt fotonii (care n-au masă decât în mişcare). Asta face să bănuim (sau să înţelegem) că în ultima ei adâncime materia nu există în sine, fiind o vibraţie energetică, din voia şi raţiunea dumnezeiască (cam aşa ceva spunea Petre Ţuţea).
Această raţiune care face bobul de grâu să încolţească şi spicul să crească, care face ca toate să existe cu ordine şi sens, nu e altceva decât Logosul, Dumnezeu-Cuvântul, prin Care toate s-au făcut.
Nu că El S-ar afla substanţial în cele materiale spun, ci că lumea poartă pecetea raţiunii dumnezeieşti şi prin ea există, creşte, se transformă, devine.
Înţelegând aşa, ne dăm seama că Dumnezeu este mult mai aproape de noi decât ne închipuim de obicei, fiindcă toate prin El există şi în toate este El.

Eu am scris in mesajul precedent ca in religiile orientale (venite in crestinism prin new-age) materia e o iluzie. In ortodoxie nu e aceasta conceptie.
Din ce e alcatuita materia la nivelul cel mai de jos nu stiu nici oamenii de stiinta. Una din teorii e teoria stringurilor ( e doar o teorie, nu e acceptata ca evoutionismul), care spune ca materia e formata din vibratii. E tot o teorie din imaginatie.

[Eugen7]

În prealabil postat de N.Priceputu

Ceea ce vreau eu să spun, de fapt, este că raţiunea lui Dumnezeu, adică Logosul, este prezentă în toate cele pe care le-a creat. Materia însăşi, în ultimă analiză, se pare că este „nimic”, e lipsită de consistenţă, particulele subatomice se pare că au doar energie, fără masă, aşa cum sunt fotonii (care n-au masă decât în mişcare). Asta face să bănuim (sau să înţelegem) că în ultima ei adâncime materia nu există în sine, fiind o vibraţie energetică, din voia şi raţiunea dumnezeiască (cam aşa ceva spunea Petre Ţuţea).
Această raţiune care face bobul de grâu să încolţească şi spicul să crească, care face ca toate să existe cu ordine şi sens, nu e altceva decât Logosul, Dumnezeu-Cuvântul, prin Care toate s-au făcut.
Nu că El S-ar afla substanţial în cele materiale spun, ci că lumea poartă pecetea raţiunii dumnezeieşti şi prin ea există, creşte, se transformă, devine.
Înţelegând aşa, ne dăm seama că Dumnezeu este mult mai aproape de noi decât ne închipuim de obicei, fiindcă toate prin El există şi în toate este El.

Frumoasa si elocventa asertiune. Subscriu domnule N.Priceputu.

In asentimentul celor de mai sus doresc sa precizez:
Materia are "doua moduri de existenta": substanta caracterizata prin masa si camp caracterizat prin energie. Conversias reciproca a "celor doua moduri de manifestare a existentei" materiei este "cuprinsa" intr-o "simpla" ecuatie: E=m*c^2.

Despre "realitatea existentiala" a particulelor subatomice (mecanica cuantica):Dualitatea «unda-particulă» rămâne o problemă de actualitate întrucât fenomenele de măsura la nivel cuantic se lovesc pe deplin de modul de percepție (cognitie intelectuala umana) al realități la nivel macroscopic.
Pentru a ieși din impas, au fost propuse câteva soluţii precum, «Interpretarea de la Copenhaga» prin care se susține ca fizica cuantică nu descrie realitatea în ea însăși ci tot ce se poate cunoaște despre realitate».

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.