Citat:
În prealabil postat de Miha-anca
Da, mai trebuie sa facem diferenta intre ceea ce ESTE si ceea ce PARE a fi bun. Nu se vorbeste despre o parte buna, ci de o parte vopsita in bine, adica menita sa ne atraga - acesta e rolul placerii, caci placerea nu are rol de sine statator, ca sa fie binele- si in concluzie nu este BINE, ci doar pare a fi binele, dupa cum spune Sf. Grigorie de Nissa:
"Dar acum firea raului e amestecata, in adanc avand ascunsa pierzania, ca pe o viclenie, iar la aratare, manifestand prin amagire vreo nalucire a binelui."
Placerea NU ARE CUM sa fie binele catre care trebuie sa aspire omul. Dar asta nu trebuie sa-i nelinisteasca pe familisti. Dumnezeu a fost f prevazator si in aceasta privinta, limitand puterile si dorintele oamenilor, cu cat inainteaza in varsta si boala isi spune cuvantul.
|
Uiti ca
si boala si moartea si neputintele sunt tot consecinte ale pacatului stramosesc. Cum asa, Dumnezeu nu a facut placerea fizica (care de altfel se stie ca la om este strans legata de puterile sufletului), dar a facut boala si neputinta ca sa ne apere de placere? Sa nu fie.. Mi se pare o lume intoarsa pe dos.
Cred ca aceste texte sunt atat de dificile si de profunde incat sunt foarte greu de inteles. Nu pretind ca eu le inteleg perfect, dar sa ii lasam si pe altii de aici mai luminati ca mine sa spuna daca ei au inteles ca placerea este un lucru rau in sine, o spoiala numai, sau un lucru bun in sine care poate fi folosit ca
momeala. Un lucru creat de Dumnezeu, ca frumusetea, de exemplu, si stim bine ca si frumusetea poate servi ca momeala.