În prealabil postat de N.Priceputu
Mie mi se pare că nu facem bine deosebirea între ceea ce este conform firii, ceea ce este împotriva firii și ceea ce este peste fire.
Firea în sine (s-a mai spus) nu este rea, fiind creată de Dumnezeu, și ea se folosește de afecte pentru a se conserva: foame, sete, somn, atracție sexuală ș.a., care, toate, sunt însoțite de plăcere. Sfinții Părinți arată clar că afectul nu este păcat, atâta timp cât el servește scopului său. Atunci când se caută plăcerea în sine, desprinsă de rostul ei, ne situăm sub fire sau împotriva firii, respectiv în păcat.
E adevărat că Hristos ne-a chemat la o viață peste fire, viața în har, viața cu El. Dar nu condamnând firea (căci a venit „mâncând și bând”, binecuvântând și nunta), ci transfigurând-o. Plăcerea însăși se poate transfigura, dacă toate câte le gustăm știm că le primim din mâna lui Dumnezeu și-I mulțumim pentru ele.
Iar dacă rugăciunea nu o putem păstra în acele momente, poate e din cauză că nu e pentru cei căsătoriți rugăciunea continuă. Măcar de-ar fi ea întreruptă doar atunci. Cine vrea să se roage neîncetat, poate că trebuie să ducă o viață mai înaltă, ascetică, nu în căsătorie, care implică și viața firească. Totuși, chiar și părintele Stăniloae spunea că omul nu poate (sau nu e făcut) să stea tot timpul în genunchi (sau în rugăciune). Are și alte lucruri binecuvântate de făcut.
Trebuie să știm să împletim firea cu harul, căci nu sunt incompatibile, împuținându-ne treptat în cea dintâi și crescând în cel din urmă.
|