Am gasit un link interesant, chiar sub nasul nostru:
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...-de-68918.html
Una sunt fenomenele extraordinare menite sa-l trezeasca pe om din apatia dulce a vietii, si alta este distrugerea prin neantizare a creatiei la Parusie.
Nu cred ca la Parusie, dupa ce Dumnezeu l-a creat pe om din pamant, Acesta sa distruga pamantul considerandu-l ca DEFINITIV stricacios. Am risca sa cadem in maniheism.
Plus de asta avem in Epistola catre Romani marturia Sf.Ap.Pavel despre firea care asteapta sa fie descoperiti fiii dreptatii.
Deci daca pana si firea asteapta neprihanirea, nu cred ca Dumnezeu la Parusie va neantiza aceasta fire.
Si mai avem descoperirea Mantuitorului Hristos fata de Sf.Ap.Toma atunci cand i-a aratat semnele cuielor din palmele Sale sfinte: Mantuitorul Si-a asumat firea omeneasca coruptibila tocmai pentru a o indumnezei, pentru a o innoi, ceea ce ne arata ca firea in sine nu este stricata pentru a fi neantizata la Parusie.
Cele 2 moduri diferite in care privim aceasta problema pot sa influenteze atitudinea morala a credinciosului fata de natura creata. As putea chiar sa merg pana acolo incat sa cred ca ideea cu neantizarea creatiei la Parusie arunca un anume dispret fata de creatie transformand-o intr-un fel de cos de gunoi universal.
Mai jos am gasit un fragment din Dogmatica Sf.Ioan Damaschin:
"Toate cele create, potrivit firii lor, sunt supuse stricăciunii și prin urmare si cerurile. Se țin, însă, și se conservă prin harul lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu este prin fire fără de început si fără de sfârsit; pentru aceea s-a si spus: „Acestea pier, iar tu rămâi” (Evr.1,11-12). Totuși cerurile nu vor pieri complet: „Căci se vor învechi și ca o haină se vor strânge si se vor schimba (Ps.101, 25-27), și va fi cer nou și pamânt nou”.