Bineinteles ca se face acest lucru intrucat vorbim de aspecte ce si-au definitivat forma in sec IV d.Hr (pentru Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur si cea a Sfantului Vasile cel Mare)neaparand din neant ci fiind un rezultat al unei continuitati istorice,chiar variata ca forma la o privire retrospectiva dar contextul timpului si-a pus amprenta pe evolutie.Este evident ca era imposibil de ramas la formele primare care desi pot cuceri prin simplitatea(unii zic arhaismul)lor erau totusi mai mult decat tributare unui caracter compozit al inchinarii,iudeo-crestin, pe cale de disparitie.Sau ar fi putut ramine acele forme cu aceiasi probabilitate ca noi sa fim ramas doar cu Vechiul Testament.Cu aceleasi efecte.La momentul acesta primar(ma refer la perioada de inceput,nu la momentul vietii Sfintilor Ioan Gura de Aur si Vasile cel Mare) ne aflam in clipele cand embrionul Noului Testament,aparut initial,forma incipienta, sub forma unor sintagme de tipul,,Scripturile si Domnul"(moment consemnat in perioada apostolica si post-apostolica)evolua spre ,,Scripturile si Evaghelia",croindu-si drum spre evolutia redactarii si compilarii sale de mai tarziu si pana si aceasta tranzitie arata germenul separarii daca se analizeaza cu atentie sintagmele mentionate.In plus cele doua liturghii mentionate,cel putin conform Traditiei,isi au originea(sau ,,deriva"nu imi dau seama care termen este mai potrivit dar fiind o problema de nuanta un credincios va opta probabil spre exprimarea care atesta mai bine continuitatea apostolica a respectivei liturghii) intr-o liturghie mai veche,a Sfantului Iacob.Dar sa lasam expertii sa vorbeasca mai bine:

Liturghia Sfantului Iacob:,,Liturghia atribuita Sfantului Iacob este, fara indoiala, Liturghia crestina cea mai veche,. Liturghia Bisericii primare din Ierusalim. Marturii directe si indirecte si mai ales Traditia bisericeasca atribuie, in unanimitate, Liturghia care se oficia in Biserica de la Ierusalim Sfantului Iacob, care este autor cel putin pentru "inceputurile si contururile ei.Originea ierusalimiteana a acestei Liturghii este atestata nai ales in asa-numita "Liturghie clementina", descrisa in cartea a opta a Constitutiilor Apostolice, care nu este decat una dintre formele vechi, locale, in care ni s-a transmis Liturghia Sf. Iacob. Din nefericire, manuscrisele cele mai vechi care pastreaza randuiala acestei Liturghii provin abia din sec. X-XII si ele ne transmit o forma mult evoluata a ei, cu dezvoltari si influente provenite de la Liturghiile mai noi, formate intre timp. Forma veche a ei, care era in uz aproximativ prin sec. IV-V, se poate reconstitui insa, partial, cu ajutorul unor documente literare din aceasta epoca, in care gasim descrieri sau explicari ale ei. Astfel, cea mai completa descriere, cu textele rugaciunilor rostite de preot (arhiereu) si ale ecteniilor rostite de diacon, este cea din Constitutiile Apostolice, amintite mai inainte, care reprezinta, de fapt varianta cea mai pura si fidela a ritului aritiohian, a carei descriere se datoreste unui autor necunoscut, de origine siriana, de prin a doua jumatate a sec. al IV-lea, identificat de unii cu ereticul Eunomie. Ea ea are avantajul ca, spre deosebire de formele mai tarzii ale Liturghiei Sf. Iacob transmise in manuscrise, oglindeste o forma care era uzuala prin partile Siriei spre sfarsitul sec. al IV-lea si a ramas nemodificata.Liturghia Sfantului Iacob a fost cea mai raspandita dintre Liturghiile vechi. In secolele IV si V era folosita aproape in tot Rasaritul (Siria, Palestina, Asia Mica) si apoi in Grecia. La sfarsitul sec. al VII-lea, Parintii sinodului quini-sext (can. 32) o amintesc ca pe, Liturghia normala a Rasaritului crestin, concurata fiind numai de cea a Sf. Vasile.

Din redactia greaca a Liturghiei Sf. Iacob deriva cele doua Liturghii ortodoxe de azi (cea a Sf. Vasile si cea a Sf. Ioan), precum si Liturghia Bisericii armene.Din epoca in care Liturghia Sf. Iacob a fost inlocuita definitiv cu Liturghiile de rit bizantin (a Sf. Vasile si ce a Sf. Ioan), redactia greaca a acestei Liturghii a devenit de fapt o Liturghie moarta.

Astazi ea se oficiaza numai in unele biserici de limba greaca, o singura data pe an, si anume la ziua pomenirii Sf. Iacob, fratele Domnului (23 octombrie), ori in duminica cea mai apropiata de aceasta data; la Ierusalim ea se oficiaza si in prima duminica de dupa Craciun, cand se face pomenire si despre Sf. Iacob intre rudele apropiate ale Mantuitorului.O sansa mai mare de supravietuire a avut versiunea siriaca a Liturghiei Sf. Iacob. Ea se pastreaza si se foloseste inca, sub acelasi nume, la Sirienii iacobiti (monofiziti) din fostul patriarhat al Antiohiei si cel al Ierusalimului, care, in sec. al V-lea, s-au organizat in Biserica separata, despartindu-se de trunchiul Bisericii ecumenice dupa sinodul de la Calcedon. Iacobitii o folosesc inca in vechea siriaca, in care a fost tradusa inca din sec. al IV-lea (azi o limba moarta), pastrand forma in care ea se oficia la vremea despartirii de Biserica din Constantinopol, dar adoptand unele particularitati caracteristice doctrinei lor, cum este, de exemplu, adaosul "Cel ce te-ai rastignit pentru noi", din textul trisaghionului.

Liturghia siriaca a Sf. Iacob se intrebuinteaza si la sirienii rasariteni din Malabar (India), precum si la Maronitii din Liban, care au adoptat erezia monotelita, iar din sec. al XVI-lea sunt uniti cu Roma, primind multe influente latine in cultul si Liturghia lor.Aceeasi Liturghie si tot in limba siriaca a ramas si in folosinta sirienilor rasariteni sau nestorieni persani (numiti si chaldeeni) din Iran (Persia de altadata), Curdistan si Malabar (in sudul Indiei) si chaldeenii uniti (numiti si crestini de rit chaldeean). Toti acestia au pus insa Liturghia lor sub numele primilor misionari crestini din aceste parti, numind-o Liturghia Sfintilor Apostoli Addai si Mari; (Maris), care sunt intemeietorii Bisericii din Edesa si Seleucia (Addai sau Tadeu este unul dintre cei 10 ucenici, iar Marij este discipolul lui)."( sursa articolului o puteti citi in intregime aici )

Personal,fara a fi un expert sau macar un vorbitor autorizat,din ce am studiat am retineri cu privire la acesta liturghie antica nu datorita ei ci datorita consemnarii in ,,Constitutiilor Apostolice",un document asupra caruia opiniile sunt variate,mai ales cu privire la contextul in care a aparut si cu privire la conditiile care l-au influentat sau nu.Bineinteles ca Traditia are o alta optica,mai traditionala :) sa spunem.Oricum acesta ultima rezerva a mea tratati-o ca pe una personala,fara valoare,doar o mica pietricica de care nu trebuie sa se impiedice nimeni. Numai bine.