Citat:
În prealabil postat de fallen
In orice caz, am inteles ideea cu viata si cu moartea dpdv. duhovnicesc, al sufletului, pe care intr-adevar Mantuitorul si numai El il poate resuscita (pe al oricui Ii cere asta).
Cat priveste traitul intr-o alta lume, intr-adevar asa se intampla, dar important ar fi ca cei care au primit invatatura lui Hristos sa nu o uite si sa nu o lepede indiferent unde ar trai (daca se poate lucrul asta, dar se pare ca doar cei care au devenit sfinti au reusit sa faca lucrul asta in ciuda tuturor impedimentelor si chiar prigonirilor la care au fost supusi).
|
Sunt cateva lucruri pe care eu nu stiu daca le-am inteles corect.
Fiul vaduvei din Nain, era mort trupeste sau duhovniceste? Ai intrebat de ce l-a inviat Hristos... iar eu am incercat sa argumentez ideea ca
moartea trupeasca nu este ceva firesc asa cum suntem dresati sa credem.
Care "alta lume"?
Cei care
au primit invatatura lui Hristos,
nici nu o uita nici nu o leapada, pacatosi fiind, adica nu doar sfintii (cei ajunsi la despatimire). Numai cei carora doar
li se pare ca au primit-o, sunt la dispozitia sugestiilor straine de aceasta invatatura.
As risca o comparatie cu invatarea unei limbi straine. Odata ce vezi ca poti dialoga cu strainul a carui limba o inveti, nimeni nu te mai poate convinge ca "rouge" nu e "rosu" sau "blue" nu e "albastru". Asta inseamna sa parctici invatatura, nu doar sa-i fi citit teoria dintr-un manual. Prin nepracticare, dupa o vreme poti uita anumite cuvinte si reguli de pronuntie sau sintaxa. Insa din clipa in care ai reluat dialogul, iti reamintesti destul de repede, iar daca ai la indemana si acelasi manual din care ai invatat prima data, probabilitatea de a gresi tinde spre 0.
In ceea ce priveste vietuirea duhovniceasca, asa este cum spui. Un crestin banal ca mine nu reuseste o traictorie aproape rectilinie [ca a sfintilor], ci are multe intreruperi si abateri
de la practica, dar nu de la invatatura.