[cezar_ioan]

În prealabil postat de cristiboss56

Cheia "succesului" , a fost , este si va fi in vecii vecilor iertarea , caci iertarea noastra din partea bunului Dumnezeu este conditionata de iertarea greselilor semenilor nostri de catre noi , iar fara aceasta sincera iertare nu putem vorbi de nimic bun in credinta noastra , iar orice teorie , orice vorba buna , orice invatatura expusa aici in mii de citate si linkuri , reprezinta desertaciunea desertaciunilor si nimic mai mult .
Dumnezeu nu a filozofat , nu a vorbit cifrat , pompos , ci El voieste ca noi sa fim milostivi , iertatori , si rabdatori , caci numai astfel se vor schimba in bine si relatiile intre oameni , inclusiv aceasta comunicare defectuasa , bazata pe tot felul de ganduri neavenite .
Prin iertare se stinge ura , violenta , iar rautatea este inlocuita cu bunatatea , iar iadul vietii noastre se schimba in << bucuria raiului >> , prin inteleptirea mintii si luminarea ei , iar viata noastra se va schimba cu siguranta inca din aceasta viata pamanteasca .
Dumnezeu Cel milostiv si iertator ii cere omului nemilostiv si neiertator sa fie precum El , aducandu-i aminte cat de mult pierde spiritual daca nu este si el iertator asemenea Lui, precum si Sfintii Parinti ne indeamna mai in toate scrierile lor.
Spunea un Sfinte Parinte ca toti oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu , dar la << asemenea cu Dumnezeu sjung numai cei ce traiesc in comuniune cu El >> si deci implinesc voia Lui. Omul care nu iarta altora greselile , nu poate dobandi sfintenia care vine de la Dumnezeu . Parca s-a mai discutat pe la Topicul de Pocainta problema aceasta , si nu odata ci de N ori , si doresc sa amintesc aici o pildan , un fragent dintr o pilda spusa chiar de Sfintii Sfintilor , de Mantuitorul nostru Hristos :
"Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta, din inimile voastre, fiecare fratelui său."
Cel ce nu va ierta va suporta pedeapsa lui Dumnezeu , caci constrangerea il va determina pe cel neiertator si nesimtitor sa dobandeasca darul iertarii , nu o iertare formala de fatada , ci o iertare adevarata aflata undeva inlauntrul sufletului nostru .

Cred ca "problematica" iertarii sta la temelia Pocaintei noastre , iar fara iertare toate sunt de prisos , caci pentru noi ortodocsii , iertarea greselilor oamenilor , a celor de langa noi , este conditia esentiala de a putea sa ne Impartasim cu Trupul si Sangele Mantuitorului , Care s-a rugat pentru pacatele celoe care L-au rastignit . Deci , El Dumnezeu , s-a rugat pentru ucigasii sai , iar noi nu putem trece nici peste greselile virtuale , nici peste virgula sau punctul pus gresit . . . !
Sa nu uitam cuvintele : " Parinte , iarta-le lor , ca nu stiu ce fac " ( Luca 23, 34 )
Întrucât Biserica a înţeles valoarea sfinţitoare şi mântuitoare a iertării, ea îi îndeamnă pe toţi oamenii să ierte greşelile aproapelui lor. Pentru creştini, iertarea greşelilor oamenilor este o condiţie pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat pentru iertarea păcatelor celor care
L-au răstignit, zicând: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 34).
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu pe toti sa invatam iertarea , caci numai astfel crestem duhovniceste si ne sfintim , devenind << oameni ai lui Dumneze >>


Post binecuvantat !

Cristian, constat ca faci eforturi constante de a fi amabil si prietenos cu mine si iti marturisesc ca apreciez atitudinea ta. Apreciez pozitiv.
De iertat, cum zici tu, eu nu am ce sa iert. Am fost furios o vreme, o vreme scurta, apoi am acceptat ca tu le ai pe ale tale, eu pe ale mele si nu exista motiv sa iti port ranchiuna.
Eu nu pot trai cu suparare in suflet pe vreun om. Nu constient. Nu dusmanesc pe nimeni, m-a ferit Dumnezeu de nenorocirea asta.
Din pacate insa, am invatat dupa cateva conflicte cu tine si dupa impacarri succesive ca nu mai pot avea incredere in tine, mai exact in comportamentul tau extern. Comportamentul tau este uneori potrivnic prieteniei: este imprevizibil, este violent, insinuant, lipsit de delicatete, rautacios si plin de suspiciune si neincredere, adeseori. Cat despre lovituri pe la spate sau sub centura, nu mai amintesc (le-am si uitat de fapt, stiu doar ca au existat, din pacate).
Nu stiu de ce crezi tu ca trebuie sa dadacesti, sa corectezi, sa apostrofezi, sa induhovnicesti, sa evaluezi si sa etichetezi pe toata lumea. E foarte suparatoare, pentru multi, aceasta maniera de a te comporta. Sper sa meditezi la asta.
Ca urmare, am hotarit sa ma tin deoparte fata de interventiile tale, oricum ar fi, inclusiv rautacioase (sper sa nu mai fie). Nu iti port pica, ma rog lui Dumnezeu sa te ocroteasca si sa te fericeasca, sa te tina pe calea mantuirii, a tuturor faptelor bune, insa eu nu mai vad in tine un prieten. Desigur, nici dusman. Pur si simplu mi-am retras disponibilitatea afectiva fata de tine, acee legatura emotionala speciala pe care o aveam. Nu mai am incredere in tine ca intr-un prieten. Un prieten nu te brutalizeaza ca apoi sa isi ceara iertare doar pentru a te pregati pentru o noua lovitura dupa care iar isi cere iertare etc. etc. Si toate cu intensitate maximala, cu majuscule, cu bolduiri, cu bolduiri majuscule si sublinieri concomitent, cu multe semne de exclamare, cu multe culori, cu citate indreptate spre tine ca un pistol pus intre ochi etc. Eu nu cunosc asa prietenia. Nici dragostea. Pentru mine acestea sunt ape limpezi, calde si calme.
Imi pare rau! Nespus de rau. Mai ales ca am trait si momente foarte bune impreuna, pe forum si nu numai.
Sper ca putem sa ne vedem fiecare de ale lui fara sa ne necajim reciproc aici pe forum. Domnul sa ne miluiasca!