Pe cer, în noaptea ceia, ardea un colb de stele
De-asupra omenirii cu pãcãtoase gloate,
Cu Regi, pe fruntea cãror sclipiau Coroane grele,
Cu-Impãrãtii supuse pe veci pieirii toate...
Si-atunci, in noaptea ceia seninã si adâncã,
Zãrirã Magii lumii, pe cer, o mare stea, -
O stea strãluminatã, ne mai vãzutã încã,
Si-au fost purces, cu daruri, cãlãuziti de ea !...
Cãci, - cititori in stele fiind în noaptea humii, -
Trei Magi stiau cã vine, cu strãlucire foarte,
Iisus-Mântuitorul sau Impãratul lumii,
Cel Care-avea sã calce cu moartea peste moarte ?...
Ei au stiut cã'n lume Cel care-avea sã vinã,
Va 'ntuneca, prin Mila-I, toti Regii si-Impãratii :
La slabi, va da toege, la orbi va da luminã,
Va sãtura flãmânzii, va adãpa 'nsetatii !...
Si L'au aflat pe-Acela a Cãrui sfântã milã,
Ca soarele venit-a pe oameni sã-i mângâe, -
Si Magii 'ngenunchiarã pe umedã argilã,
Si daruri I-au dat : aur, si smirnã, si tãmâe !...
Atunci, berbecii, boii, viteii si asinii,
Cu-al rãsuflãrii abur, au încãlzit pe-Acel
A Cãrui sfântã frunte urma s'o 'ncingã spinii,
Si 'n cue mari, pe Cruce, sã-L batã I s r a e l !...
Vasile Militaru