Citat:
În prealabil postat de Ellena501
Ce mult ma bucur de existenta acestei discutii !
Eu cred ca mintea e greu de controlat. Si peste tot gasesc sfaturi de genul : " eliberati-va mintea de griji in timpul rugaciunii ! " Dar cum ??????? Pur si simplu sa nu am griji ? Sa le omor ptr cateva minute cat dureaza rugaciunea ? Si ce ma fac ? Ca aceste griji de fapt sunt spaime !!! Trebuie sa devin "nesimtita" in timpul rugaciunii ? Sa ma concentrez doar asupra a ceea ce citesc si asupra Celui care ma asculta ?
Ma gandesc in felul urmator. Cand devin ingrozita imediat ma gandesc ca numai Dumnezeu ma poate linisti. Deci trebuie sa ma rog. Si iata ca ajung sa incep . Dar in timp ce ma rog , nu ca sunt cuprinsa de griji, sunt torturata de gandurile groazei mele. Ce sa le fac ? Sa intru intr-un rol anume ? Cum se poate asa ceva ? Ar insemna sa fiu ipocrita in timpul rugaciunii.
|
Cel putin pentru noi, mirenii, nu exista o regula absoluta care sa se potriveasca astfel incat sa reusim NOI sa alungam gandurile. Pe "fundal" trebuie sa existe acel "ceva" care poate fi comparat cu un lunetist la panda. Iar "tinta" este Dumnezeu Insusi.
Citeam pe un alt thread cum cineva facea o comparatie cu sine, realizand acum cat de mult a evoluat, desi, material, acum are mult mai putin decat avea atunci. Iata o concluzie frumoasa, dar usor alunecoasa. Trebuie sa veghem mereu, pur si simplu, cu atat mai mult acum cand "incercarile" au alta consistenta sau mai rau, nici nu le sesizam.
In mod normal, daca hotaram dintr-o data sa ne rugam, doar asa fiindca "ne-am trezit", e destul de greu de pastrat mintea in rugaciunea curata. Din experienta spun ca e nevoie de multi ani, in care sa arzi intruna in "suc propriu". Iar mai cazi in inselare, iar mai faci o... "nefacuta", iar te mai superi si mai spui o vorba nelalocul ei, dupa care iti vine sa-ti tragi palme fiindca stii bine ca nu aceasta reactie astepta Dumnezeu de la tine. Si astfel, incet-incet incepi sa cunosti ce e smerenia, primesti "loviturile" vietii mult mai usor si parca chiar te bucuri ca Dumnezeu inca te mai ia in seama, iar in rugaciune nu poti sa nu tii cont de mila Lui, pe care astfel, ai ochi sa o vezi zilnic.
Altfel, exista doar o cale pentru rugaciunea adevarata:
disperarea. Imaginati-va o mama care nu are nici o putere sa-si salveze copilul, iar atunci apeleaza la sfanta rugaciune. Lacrimile acelei mame cuprind in mare parte, esenta a ceea ce trebuie sa avem fiecare dintre noi atunci cand ne asezam in genunchi sa ne rugam. Ce ganduri ratacite? Ce vise de cai verzi pe pereti? Acolo nu exista decat Dumnezeu pe de o parte, iar pe de alta smerenia, disperarea dar si nadejdea ca Dumnezeu n-o sa te striveasca, ci o sa-ti mangaie sufletul cu mila, asa cum stie El mai bine. Iar efectul acestor rugaciuni este ametitor, fiindca oricat ai fi de imbaxit de idei materialiste sau de influente ratacite in cine stie ce sfere ateiste, nu poti sa nu vezi Harul lui Dumnezeu in toata puterea sa.
O alta forma de rugaciune, dar care iarasi, de cele mai multe ori are nevoie de ani (desi au fost cazuri cand astfel de minuni s-au intamplat in preajma unor sfinte moaste sau chiar la mormantul vreunui cuvios parinte) este acea stare inexplicabila de dragoste necuprinsa care
vine de "dincolo". Nu intelegi de ce, nu intelegi cum, nu intelegi de ce la tine, dar simti ca ti se umple inima dintr-o data de o iubire pentru care cuvintele sunt prea sarace sa poata fi exprimata. Si-ti vine sa tot plangi fara motiv fiindca in acele momente te vezi cel mai mic si cel mai pacatos om. Si... nu ceri nimic; nici macar rugaciunea inimii n-o mai poti rosti, fiindca faci parte din ea pana la ultima dintre celule. Dar, repet, aceasta stare vine de "dincolo", nicidecum ca ar fi meritul tau... Tu probabil doar te-ai nimerit acolo. Ai vrea sa pastrezi macar a mia parte din ea, dar este ca si cum Soarele intra in nori, si va mai iesi cand vrea Dumnezeu. Rugaciunea ta e prea saraca sa inlature norii, ca sa primesti "Lumina"... Te multumesti insa ca din cand in cand, inexplicabil, Soarele isi mai arata "caldura" pentru cateva clipe, apoi din nou se ascunde. Iar asta e un semn ca inca te vegheaza, fie si din umbra!...