Mintea in timpul rugaciunii

[George.m]

Sfantul Ioan Scararul spune ca "altceva e intinaciunea rugaciunii si altceva e pieirea ei; si altceva furarea si altceva prihanirea ei.
Intinaciunea ei este a sta inaintea lui Dumnezeu si a naluci ganduri necuvenite; pieirea este a se robi de griji nefolositoare. Furarea este imprastierea cugetarii pe nesimtite; prihanirea este un atac oarecare ce se apropie de noi" (Scara, Cuvantul XXIX, c. 24, in Filocalia IX).

[costel]

Este foarte important ce ganduri avem in noi. Pe unele noi le consideram a fi bune si asa ajungem la fapte rele. Nu cred ca e nimic exagerat atunci cand auzim de persoane care isi marturisesc si gandurile in Taina Spovedaniei.

Omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu. El fiind chip al Chipului, da si el viata. De aceea e important ce fel de ganduri adunam in noi. Daca vor fi rele, vom avea si o faptuire rea.

Mintea nu poate fi curata in conditiile in care noi ne ocupam de cultivarea maracinilor.

[Lavrentiu]

În prealabil postat de costel

Este foarte important ce ganduri avem in noi. Pe unele noi le consideram a fi bune si asa ajungem la fapte rele. Nu cred ca e nimic exagerat atunci cand auzim de persoane care isi marturisesc si gandurile in Taina Spovedaniei.

Omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu. El fiind chip al Chipului, da si el viata. De aceea e important ce fel de ganduri adunam in noi. Daca vor fi rele, vom avea si o faptuire rea.

Mintea nu poate fi curata in conditiile in care noi ne ocupam de cultivarea maracinilor.

Apropo de asta, Sfantul Paisie de la Neamt a randuit ca monahii sa-si marturiseasca gandurile de doua ori pe zi, atat de importanta este pentru lupta duhovniceasca.

Din pacate noi nu ajungem la marturisirea gandurilor pentru ca suntem impovarati cu noianul de fapte rele.

[George.m]

Mintea celui ce se roaga cu adevarat isi afla odihna in Dumnezeu. Inceteaza a rataci in toate directiile, intrucat e luminata, e indumnezeita de Cel Vesnic, de Cel ce tine intreaga lume. Mare trebuie sa fie bucuria celui ce a primit darul rugaciunii curate!

Sfantul Varsanufie spune ca "rugaciunea adevarata se cunoaste cand cel ce o face s-a eliberat de hoinareala si vede ca mintea lui se veseleste, fiind luminata in Domnul. Si semnul ca s-a ajuns la ea este ca omul nu se mai tulbura chiar daca l-ar ispiti lumea intreaga. Desavarsit se roaga cel ce s-a facut mort lumii si odihnii ce i-o imbie ea" (Scrisori duhovnicesti, c.150, Filocalia XI).

[George.m]

Sfantul Ioan Scararul ne indeamna: "Lupta sa ridici, mai bine zis sa inchizi cugetarea in cuvintele rugaciunii, iar daca, slabind pentru pruncia ei, cade, ridic-o iarasi. Caci e proprie mintii nestatornicia, dar e propriu lui Dumnezeu s-o poata statornici"
(Scara, Cuvantul XXVIII, c.16, in Filocalia IX).

[CelMandru]

Frăţiorii mei dragi, să vă ajute Maica Domnului, căci îmi faceţi o mare bucurie cu subiectul ăsta. Cel mai bun thread, de când sunt pe forum. Vai, ce mă bucur, şi ce mult îmi place să citesc ceea ce scrieţi.

[Ellena501]

Ce mult ma bucur de existenta acestei discutii !
Eu cred ca mintea e greu de controlat. Si peste tot gasesc sfaturi de genul : " eliberati-va mintea de griji in timpul rugaciunii ! " Dar cum ??????? Pur si simplu sa nu am griji ? Sa le omor ptr cateva minute cat dureaza rugaciunea ? Si ce ma fac ? Ca aceste griji de fapt sunt spaime !!! Trebuie sa devin "nesimtita" in timpul rugaciunii ? Sa ma concentrez doar asupra a ceea ce citesc si asupra Celui care ma asculta ?
Ma gandesc in felul urmator. Cand devin ingrozita imediat ma gandesc ca numai Dumnezeu ma poate linisti. Deci trebuie sa ma rog. Si iata ca ajung sa incep . Dar in timp ce ma rog , nu ca sunt cuprinsa de griji, sunt torturata de gandurile groazei mele. Ce sa le fac ? Sa intru intr-un rol anume ? Cum se poate asa ceva ? Ar insemna sa fiu ipocrita in timpul rugaciunii.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Ellena501

Ce mult ma bucur de existenta acestei discutii !
Eu cred ca mintea e greu de controlat. Si peste tot gasesc sfaturi de genul : " eliberati-va mintea de griji in timpul rugaciunii ! " Dar cum ??????? Pur si simplu sa nu am griji ? Sa le omor ptr cateva minute cat dureaza rugaciunea ? Si ce ma fac ? Ca aceste griji de fapt sunt spaime !!! Trebuie sa devin "nesimtita" in timpul rugaciunii ? Sa ma concentrez doar asupra a ceea ce citesc si asupra Celui care ma asculta ?
Ma gandesc in felul urmator. Cand devin ingrozita imediat ma gandesc ca numai Dumnezeu ma poate linisti. Deci trebuie sa ma rog. Si iata ca ajung sa incep . Dar in timp ce ma rog , nu ca sunt cuprinsa de griji, sunt torturata de gandurile groazei mele. Ce sa le fac ? Sa intru intr-un rol anume ? Cum se poate asa ceva ? Ar insemna sa fiu ipocrita in timpul rugaciunii.

Cel putin pentru noi, mirenii, nu exista o regula absoluta care sa se potriveasca astfel incat sa reusim NOI sa alungam gandurile. Pe "fundal" trebuie sa existe acel "ceva" care poate fi comparat cu un lunetist la panda. Iar "tinta" este Dumnezeu Insusi.
Citeam pe un alt thread cum cineva facea o comparatie cu sine, realizand acum cat de mult a evoluat, desi, material, acum are mult mai putin decat avea atunci. Iata o concluzie frumoasa, dar usor alunecoasa. Trebuie sa veghem mereu, pur si simplu, cu atat mai mult acum cand "incercarile" au alta consistenta sau mai rau, nici nu le sesizam.
In mod normal, daca hotaram dintr-o data sa ne rugam, doar asa fiindca "ne-am trezit", e destul de greu de pastrat mintea in rugaciunea curata. Din experienta spun ca e nevoie de multi ani, in care sa arzi intruna in "suc propriu". Iar mai cazi in inselare, iar mai faci o... "nefacuta", iar te mai superi si mai spui o vorba nelalocul ei, dupa care iti vine sa-ti tragi palme fiindca stii bine ca nu aceasta reactie astepta Dumnezeu de la tine. Si astfel, incet-incet incepi sa cunosti ce e smerenia, primesti "loviturile" vietii mult mai usor si parca chiar te bucuri ca Dumnezeu inca te mai ia in seama, iar in rugaciune nu poti sa nu tii cont de mila Lui, pe care astfel, ai ochi sa o vezi zilnic.
Altfel, exista doar o cale pentru rugaciunea adevarata: disperarea. Imaginati-va o mama care nu are nici o putere sa-si salveze copilul, iar atunci apeleaza la sfanta rugaciune. Lacrimile acelei mame cuprind in mare parte, esenta a ceea ce trebuie sa avem fiecare dintre noi atunci cand ne asezam in genunchi sa ne rugam. Ce ganduri ratacite? Ce vise de cai verzi pe pereti? Acolo nu exista decat Dumnezeu pe de o parte, iar pe de alta smerenia, disperarea dar si nadejdea ca Dumnezeu n-o sa te striveasca, ci o sa-ti mangaie sufletul cu mila, asa cum stie El mai bine. Iar efectul acestor rugaciuni este ametitor, fiindca oricat ai fi de imbaxit de idei materialiste sau de influente ratacite in cine stie ce sfere ateiste, nu poti sa nu vezi Harul lui Dumnezeu in toata puterea sa.
O alta forma de rugaciune, dar care iarasi, de cele mai multe ori are nevoie de ani (desi au fost cazuri cand astfel de minuni s-au intamplat in preajma unor sfinte moaste sau chiar la mormantul vreunui cuvios parinte) este acea stare inexplicabila de dragoste necuprinsa care vine de "dincolo". Nu intelegi de ce, nu intelegi cum, nu intelegi de ce la tine, dar simti ca ti se umple inima dintr-o data de o iubire pentru care cuvintele sunt prea sarace sa poata fi exprimata. Si-ti vine sa tot plangi fara motiv fiindca in acele momente te vezi cel mai mic si cel mai pacatos om. Si... nu ceri nimic; nici macar rugaciunea inimii n-o mai poti rosti, fiindca faci parte din ea pana la ultima dintre celule. Dar, repet, aceasta stare vine de "dincolo", nicidecum ca ar fi meritul tau... Tu probabil doar te-ai nimerit acolo. Ai vrea sa pastrezi macar a mia parte din ea, dar este ca si cum Soarele intra in nori, si va mai iesi cand vrea Dumnezeu. Rugaciunea ta e prea saraca sa inlature norii, ca sa primesti "Lumina"... Te multumesti insa ca din cand in cand, inexplicabil, Soarele isi mai arata "caldura" pentru cateva clipe, apoi din nou se ascunde. Iar asta e un semn ca inca te vegheaza, fie si din umbra!...

[Mena59]

În prealabil postat de Ellena501

Ce mult ma bucur de existenta acestei discutii !
Eu cred ca mintea e greu de controlat. Si peste tot gasesc sfaturi de genul : " eliberati-va mintea de griji in timpul rugaciunii ! " Dar cum ??????? Pur si simplu sa nu am griji ? Sa le omor ptr cateva minute cat dureaza rugaciunea ? Si ce ma fac ? Ca aceste griji de fapt sunt spaime !!! Trebuie sa devin "nesimtita" in timpul rugaciunii ? Sa ma concentrez doar asupra a ceea ce citesc si asupra Celui care ma asculta ?
Ma gandesc in felul urmator. Cand devin ingrozita imediat ma gandesc ca numai Dumnezeu ma poate linisti. Deci trebuie sa ma rog. Si iata ca ajung sa incep . Dar in timp ce ma rog , nu ca sunt cuprinsa de griji, sunt torturata de gandurile groazei mele. Ce sa le fac ? Sa intru intr-un rol anume ? Cum se poate asa ceva ? Ar insemna sa fiu ipocrita in timpul rugaciunii.

Ellena, asa patesc si eu. Imi zboara gandul la cate si mai cate. Daca zic rugaciunile din memorie si privesc la geam, de ex, vad ca geamul e cam prafuit sau perdeaua nu sta drept. Daca privesc in jos, la covor, vad o frimitura de ceva... Daca inchid ochii, e mai rau, ori ma apuca somnul, ori sunt furata de ganduri zburatacite...
Am spus asta la duhovnic si mi-a zis sa citesc rugaciunile. Cu voce tare, sa ma aud ce zic.Sa sti ca asa sunt mai atenta, ma pot concentra...
Daca ai un duhovnic spune-i si tu, cum sa faci ca poate metodele noastre nu ti se potivesc.
Sa te ajute Dumnezeu la rugaciune si sa ti le primeasca!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mena59

Ellena, asa patesc si eu. Imi zboara gandul la cate si mai cate. Daca zic rugaciunile din memorie si privesc la geam, de ex, vad ca geamul e cam prafuit sau perdeaua nu sta drept. Daca privesc in jos, la covor, vad o frimitura de ceva... Daca inchid ochii, e mai rau, ori ma apuca somnul, ori sunt furata de ganduri zburatacite...
Am spus asta la duhovnic si mi-a zis sa citesc rugaciunile. Cu voce tare, sa ma aud ce zic.Sa sti ca asa sunt mai atenta, ma pot concentra...
Daca ai un duhovnic spune-i si tu, cum sa faci ca poate metodele noastre nu ti se potivesc.
Sa te ajute Dumnezeu la rugaciune si sa ti le primeasca!

Nu exista o reteta , sau o formula magica in rugaciune , caci rugaciunea este vorbirea noastra cu Dumnezeu , a fiecaruia in parte dintre noi , si suntem atat de diferiti , incat nu putem vorbi de un tipar anume , si foarte bine ai subliniat ca "metodele" pe care le aplici , nu sunt universal valabile , dar putem vorbi la modul general despre curatirea mintii , indepartarea gandurilor , despre dreapta socoteala , discernamant si alte cele .
Cu adevarat , rostirea cu voce tare este de mare folos , mai ales pentru "incepatori" precum suntem noi cei de aici , nelasand gandurile in voia lor sa ne risipeasca atentia catre tot felul de "probleme lumesti ".Rugaciunea este inaltarea mintii catre Dumnezeu , si deci este vorba despre o lucrare duhovniceasca care este deasupra orcarei preocupari . Mintea care slujeste inrobita vreunei patimi nu are cum sa faca rugaciune adevarata , si in aceasta situatie rugaciunea devine "povara" , devine ceva formal , ori nu asta ne dorim . Am vorbit mult despre acest aspect pe threadul dedicat " Importantei rugaciunii " , si ma bucur ca avem si aici acest prilej , caci ce poate fi mai frumos si util decat a ne ajuta si a ne sfatui unii pe altii . Sfintii Parinti accentueaza mai in toate scrierile lor ca nu vom reusi sa ne rugam curat daca ne amestecam in lucruri materiale , si ne tulburam cu griji necontenite , caci pana la urma rugaciunea inseamna si izbavirea de orice grija .
Tainic , Dumnezeu ne invata sa ne rugam , daruindu-ne clipe unice de liniste in rugaciune , si sunt convins ca multi cunosc aceste clipe , unde orice gand dispare si pacea dumnezeiasca se asterne peste cel aflat in rugaciune . Sunt clipe rare , unice , sunt daruri venite de Sus , venite cand nu te astepti , prin iconomia unica a lui Dumnezeu .Trebuie sa constientizam ca si aici in lucrarea rugaciunii , avem nevoie de El , sau poate cel mai corect este a spune ca aici avem cel mai mult nevoie de El .Spunea cineva pe un alt thread ca sa nu ocolim mahnirea si chiar saracia , pentru ca acestea fac rugaciunea mult mai usoara , si eu adaug ca reusita in rugaciune nu este cantitatea , ci calitatea , cateodata si o lacrima si un suspin sunt suficiente . Chiar in Matei 6,7 se spune ca atunci cand ne rugam sa nu spunem multe " ca neamurile " care cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate. Sa ne rugam Bunului Dumnezeu sa primim harisma rugaciunii , sa staruim cu rabdare si Domnul ne va auzi .
Despre ganduri am tot vorbit si pe Topicul de Pocainta si pe cel de rugaciune , si poate voi mai vorbi si aici , dar sa nu uitam ca diavolul il invidiaza mult pe omul care se roaga si foloseste tot arsenalul din dotare ca sa-i tulbure mintea , prin aducerea aminte de tot felul de lipsuri materiale , de galcevile de peste zi si din trecut cu semenii nostri , ne aduce aminte cat de "obositi" suntem , si ce ne asteapta maine in zori , face orice ca sa ne indeparteze de la rgaciune , si de aici apar mai intai gandurile mici neansemnate , apoi gandurile mari , obsesive ce ne alimenteaza imaginatia "bolnavicioasa" , despre orice , despre cat de destepti suntem , cate putem realiza intr un domeniu sau altul , numai la rugaciune sa nu stam cu mintea si mai ales cu inima . Sa pornim mereu in rugaciune prin jertfirea primului gand care ne apare in calea noastra , si apoi "lupta" va fi mult mai usoara !
Doamne ai grija de noi !