Citat:
	
	
		
			
				
					În prealabil postat de  George.m
					 
				 
				Parintele Rafail Noica facea referire la existenta unei invidii cu caracter pozitiv -  invidia sfinta: 
 
Ce este sfânta invidie? Un nevoitor s-a dus la Sfântul Antonie cel Mare  și îi spune: „Antonie, eu mă nevoiesc mai mult decât tine, dar tu ai mai  mult har. Cum se face?“.  
 
Antonie nu i-a ascuns-o, ci i-a zis: „Fiindcă  eu iubesc pe Dumnezeu mai mult decât tine“. I-a arătat taina lui pentru  ca nevoința acestui om să fie mai deplină.  
 
Nevoitorul acesta invidia  harul pe care-l avea Antonie, dar pentru această invidie îl iubea (!) pe  Antonie, astfel încât a avut încrederea să se ducă la el și să-i spună:  tu cum ai ajuns la asta și eu nu? 
			
		 | 
	
	
 Sf. Ioan Gură de Aur explică astfel păcatul invidiei: „căci de nicăieri  nu vine invidia, decât din faptul de a te lipi cu trupul și sufletul de  cele de aici, sau mai bine zis, de toate relele. Pentru că, dacă ai  crede cu adevărat că averea, ca și slava lumii acesteia nu înseamnă  nimic, nu i-ai invidia pe cei care au. Dar, fiindcă privești acestea cu  lăcomie, le admiri și-ți tremură inima gândindu-te la ele, de aceea te  și muncește gândul de slavă deșartă, iar toate acestea vin din faptul că  tu le admiri pe cele din viața de aici.“