Cuviosul Teodosie cel Mare!
Cuviosul Teodosie cel Mare, Începătorul vieții de obște, s-a născut în anul 423, în Mogarion, un sat din Capadocia (Asia Mică) din părinții Proheresiu și Evloghia care i-au oferit o educație aleasă. Cuviosul Teodosie s-a călugărit, iar în jurul anului 451 a plecat spre Ierusalim unde s-a închinat la locurile sfinte a căror grijă o avea atunci patriarhul Juvenalie (420-458). Mergând la Antiohia, Fericitul Teodosie a dorit să-l vadă pe Cuviosul Simeon, cel ce stătea pe stâlp, și s-a învrednicit de binecuvântarea lui. O perioadă de timp Cuviosul Teodosie cel Mare a stat aproape de călugărul Longhin, apoi a slujit și a povățuit la Biserica de la locul „vechea ședere”, închinată Maicii Domnului, din Țara Sfântă, adunând în jurul lui mulți ucenici. În continuare Cuviosul Teodosie cel Mare s-a mutat într-o peșteră fiind aceea în care au poposit cei trei magi în drumul spre Betleem, iar aici s-au strâns și mai mulți ucenici în jurul său care îi ascultau sfaturile și-i urmau viața.
Aici, timp de 30 de ani nu a gustat pâine, ci numai ierburi și fructe de finic. Cuviosul Teodosie cel Mare, datorită numărului mare de frați, s-a gândit să întemeieze o mănăstire și a construit-o unde i-a descoperit lui Domnul. Astfel, s-a înălțat Mănăstirea care este numită până astăzi „Mănăstirea Cuviosului Teodosie cel Mare”, în apropiere de peștera sa. Pentru aceasta i s-a dat numele de „chinoviarhul”, adică începătorul de obște, nume cu care a fost trecut în rândul sfinților. Cu timpul în Mănăstire a zidit patru Biserici: una pentru monahii ce vorbeau grecește, alta pentru armeni, arabi și perși, alta pentru bessi, adică pentru cei din părțile dinspre miazănoapte și alta pentru cei din alte locuri. Tot aici a mai înălțat trei clădiri, o bolniță pentru cei bolnavi, un azil pentru bătrâni și neputincioși și alta pentru pustnici. În Mănăstirea lui trăiau în jur de 693 de părinți și frați, de care avea toată grija. Cuviosul Teodosie s-a mutat la Domnul în anul 529. A fost înmormântat în peștera lui de lângă Betleem.
RUGĂCIUNE CĂTRE CUVIOSUL TEODOSIE CEL MARE
O, Cuvioase Părinte Teodosie, prin tine viața de obștea și-a pus început pe temeliile smereniei și ale dragostei, iar acum auzi cinstiri de laudă de la toți monahii ce și-au aflat mântuirea pe calea arătată cu înțelepciune de tine. Dă-ne și nouă, celor ce viețuim în lume, în mijlocul multor necazuri și tulburări ale vrăjmașilor nevăzuți, să punem începutul cel binecuvântat al pocăinței și să aflăm răsplătire de la Hristos, Mântuitorul lumii, Cel Ce pe toți cheamă pe cărările faptelor bune.
Cu înfrânarea ta ai uimit cetele îngerilor, iar cu rugăciunea neîncetată ca și cu o flacără nestinsă ai ars pe demonii ce căutau să te abată de la nevoința mântuitoare. Pe mine, cel învechit în multă răutate, care cu lăcomia cea pământească mi-am stricat casa sufletului, încă fiind eu ținut în legăturile leneviei, primește-mă Părinte, sub acoperământul rugăciunii tale. Dezleagă nerodirea inimii mele, picurându-mi gânduri smerite, ca unul ce neîncetat ți-ai spălat fața sufletului în Iordanul cel înțelegător al pocăinței și ai văzut strălucind în cămara inimii tale pe Treimea Ce-Și zidește lăcaș în inimile cele smerite și curate de orice dorire pământească. Pe mine, cel ce rău am întinat Sfântul Botez, și m-am făcut vas plin de toată răutatea și mormânt ascunzător a toată stricăciunea patimilor, cu grabnica ta solire către Cuvântul mă înnoiește prin dorirea apei celei curățitoare a pocăinței.
Maicii Domnului ai slujit cu evlavie și smerenie și nu te-ai lipsit de toată bogăția duhovnicească. Înaintea Acesteia stând cu credință, cere-I să dobândească prin rugăciunea Ei și pentru mine iertare și reprimirea în cămara tainică a Mântuitorului Hristos.
Ca unul ce ți-ai agonsit comoara vieții celei nestricăcioase prin cugetarea adâncă la ceasul morții, pe mine, cel ce petrec fără rânduială în marea cea plină de primejdii a acestei vieți, mă înțelepțește ca prin stăruitoare cugetare la sfârșitul pământesc, să îmblânzesc pornirile cele pline de răutate ale patimilor mele.
Rugăciunea ai avut-o însoțitoare pe calea nevoințelor și plinind cuvântul Sfântului Simeon Stâlpnicul, ai aflat odihnă în peșteră smerită, unde ai slujit cu smerenie Celui Ascuns de ochii omenești. Peștera cea sărăcăcioasă a inimii mele o umple de tămâia rugăciunii tale și ajută-mă Părinte, a țese din gânduri curate veșmânt Pruncului Hristos, Celui Ce voiește a petrece și în peștera inimii mele, dar pe Care pururea Îl izgonesc cu tulburarea patimilor mele.
Solește-mi dumnezeiască iertare pentru alunecările cele neîncetate în păcate și, la judecată, mie celui rușinat de munții fărădelegilor mele, să-mi mijlocești cu îndrăzneala ta izbăvire din adâncurile iadului.
Ca unul ce ești ostaș al tuturor mănăstirilor și schiturilor în care monahii și monahiile bine slujesc lui Dumnezeu întru viețuirea de obște, roagă-te ca toți să dobândească pacea lui Hristos ca o făclie povățuitoare prin întunericul acestei lumi pline de înșelăciune. Nu ne uita nici pe noi, cei din mijlocul lumii, ci întinde-ne, ca unor neputincioși, scara rugăciunii tale, ca să ajungem măcar cu gândul a vedea bunătățile cele făgăduite aleșilor lui Dumnezeu, cinstindu-te pe tine și slăvind pe Treimea Cea de o ființă. Amin