O, Preabunule Doamne și Dumnezeul nostru, Tu, Care ești Făcătorul și Binefăcătorul nostru, Stăpânul tuturor ființelor și lucrurilor văzute și nevăzute,
Tu, Care ai poruncit – și trebuie să fii ascultat,
Tu, Care ai dat Adevărul – și el trebuie crezut,
Tu, Care ai rânduit Dreptatea – și trebuie să se facă,
Tu, Care ai pregătit o mântuire – și trebuie primită,
Tu, Care ai promis o Judecată – și trebuie să fie…
Te rugăm cu teamă, cu smerenie și cu nădejde, ai milă nesfârșită de noi, de toți oamenii, care din pricina necredinței și a nepăsării noastre suntem atât de adeseori încercați și biruiți de marele vrăjmaș al Tău și al mântuirii pe care ne-ai pregătit-o.
Trezește-ne, Doamne, inima și deschide-ne ochii să vedem bine și să-l descoperim totdeauna pe satana, care este înapoia șoaptei sale: „Lasă, mai ai vreme!“…
Te rog, ajută-mă și pe mine, Doamne, ca, ori de câte ori glasul Tău îmi va spune să fac ceva pentru Tine, eu să ascult numaidecât, împlinind toată voia Ta cu grabă și cu bucurie.
Fă-mă, Doamne Iisuse, să recunosc îndată că diavolul este acela care îmi spune atunci „Lasă, mai lasă!…“
Ajută-mă atunci, Iisuse Doamne, să mă împotrivesc lui cu toată puterea și îndrăzneala, biruindu-l totdeauna prin graba ascultării mele depline de voia Ta și prin îndeplinirea întocmai a Cuvântului Tău cel Sfânt.
Nu mă lăsa, Doamne Duhule Sfinte, să mă las biruit de rău, ci totdeauna să birui răul prin bine.
Astfel să-mi dobândesc mântuirea sufletului meu și să nu mi-o pierd niciodată.
Prin harul Tău și prin ascultarea mea. Amin
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|