[catalin2]

În prealabil postat de celestial_pottery

Secundo, ca un corolar a ce am afirmat mai sus, si toti cunoastem credem si marturisim, este faptul ca exista doua lumi create: spirituala ("fapturile ceresti", Sus, si dr..., Jos) si materiala (unde locuiesc necuvantatorii, si omul dupa cadere). Ambele sunt create. Deci, harul e fara tagada nematerial, dar ramine totusi creat. Precizez ca nu atac conceptia Bisericii dvs.; am mult respect pentru ea. Insa...acei sfinti au vazut intr-adevar acea Lumina, insa cum ar putea ea sa fie necreata? Ginditi-va la simplul fapt ca Domnul nu a manifestat Lumina Taborica toata petrecerea Sa pe Pamint, ci doar atunci, cind I S'a vazut pe Chip. Deci, daca e diferita de El, nu are cum fi necreata.

Pentru ca harul este o energie ce emana din Dumnezeu, care e necreat, si energia este necreata. Lumea materiala creata nu este o emanatie din Domnul, Domnul nu este in creatie, pentru ca asta ar fi ceea ce afirma panteismul.
Un articol al unui parinte din ziarul Lumina: http://www.ziarullumina.ro/articol.p...ile%20necreate
"Sfântul Grigorie vorbeşte de posibilitatea cunoaşterii şi a unirii nemijlocite cu Dumnezeu. Dumnezeu, fiind necreat, se manifestă prin energii necreate (harul lui Dumnezeu); Energiile - necreate sau create - sunt distincte de persoana care le generează, dar nu sunt diferite sau separate de aceasta. Astfel, ele fac cunoscută persoana, însă esenţa persoanei nu se epuizează în manifestările ei, rămânând întotdeauna dincolo de acestea.
Pentru a ilustra cele două concepţii diferite, ne-am putea folosi de imaginea soarelui (exemplu ce trebuie primit, desigur, păstrând proporţiile): pentru adepţii lui Varlaam, Dumnezeu este ca şi discul solar lipsit de raze (situaţie în care lipseşte şi lumina, şi căldura), în vreme ce pentru Sfântul Grigorie Palama El este ca soarele care încălzeşte şi luminează pământul, graţie razelor sale.

Cele două perspective au şi consecinţe diferite: în relaţia prin energii dintre Dumnezeu şi lume, păcatele sunt considerate boli, iar calea spre mântuire presupune pocăinţa şi vindecarea prin unirea cu Dumnezeu şi sălăşluirea harului Său în om; în relaţia indirectă cu Dumnezeu - prin harul creat -, avem de-a face cu o religie morală în care păcatele sunt considerate încălcări ale legii, ceea ce face ca în îndreptare să predomine pedeapsa şi se minimalizează iubirea. Din contră, învăţătura despre mântuirea ca vindecare accentuează foarte mult iubirea, iar libertatea dobândeşte un loc important."