Citat:
În prealabil postat de antoniap
Eu n-as generaliza. Cand spun asta, ma refer la cei sfintii veacurilor din urma, la sfantul Nectarie, la Sfantul Siluan Athonitul, la Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, la Sfintii Inchisorilor. Duhul Sfant e acelasi. Acum ca si atunci, Duhul Sfant Duhul Sfant coboara doar in inimile smerite. Iar mesajul transmis Sfantului Siluan Athonitul ne incredinteaza inca o data ca Acela Care S-a nascut intr-o pestera saraca ne vrea smeriti si acum:
,,Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!"
http://www.scribd.com/doc/51782409/S...adul-Smereniei
Mandria a fost si este dusmanul mantuirii noastre, asa cum reiese si din aceasta minunata carte. |
Eu cred ca Zaharia a venit in completarea celor spuse de Leonte, intr-un mod extrem de convingator. Nici macar de o generalizare nu e vorba, fiindca daca privim si statistic si stiintific si teoretic si indiferent cum, lumea de astazi s-a indepartat de credinta. Adica parerea lumii ar fi ca este pe metereze, dar citind cu atentie mesajul fratelui Zaharia, vom intelege ca ne scaldam cu totii intr-o comoditate extrem de nociva pentru suflet, si n-am renunta la tabieturile noastre nici in ruptul capului. Cine se mai scoala cu noaptea-n cap, ca sa aiba timp sa ofere o jumatate de ora rugaciunilor de dimineata? Cine le mai pune pe toate de peste zi, in grija lui Dumnezeu, ostenindu-se dupa puteri, fara sminteala in suflet? (Astazi fiecare viseaza sa-I dea Dumnezeu - in mod gratuit, desigur - palate, putere asupra celorlalti si cat mai multe averi, chiar daca initial a plecat de la o rugaminte mica, mica, mica!!!). Cine isi mai face rugaciunile de seara, asa cum le faceau strabunii nostri, renuntand la filmul atat de profund si sensibil, care ne-a stors un lighean de lacrimi?... Iar daca mai spun si de sculatul in miez de noapte pentru rugaciune, o sa ziceti ca m-am scrintit d-abinelea... Si totusi multi dintre parintii si strabunii nostri o faceau, fara sa-i fi numit cineva scrintiti, fanatici sau habotnici!
Citesc de ieri, la recomandarea cuiva de pe forum, o carte in fisier pdf scrisa de Ion Agarbiceanu: "Pustnicul si ucenicul sau". Bine a zis fratele Leonte (mi se pare), ca este hipnotizanta! Aceasta este beletristica pe care mi-ar fi placut tare mult s-o citesc in tinerete... In mod ciudat, multe lucruri mi s-au luminat, desi astfel de amanunte gaseam cam peste tot in vietile sfintilor, dar aici este pusa problema in asa fel incat sa modifice structural imaginea omului despre viata. Atat de mult mi-a placut (mai am cateva pagini) incat am imprimat-o sa le-o dau si baietilor mei s-o citeasca. Nu pentru a le starni interesul pentru pustnicie, ci pentru a intelege mai bine cea dintai lege a omului: munca! Si cea de-a doua: smerenia.
Daca incercam sa vorbim doar de vietile sfintilor, ne descoperim dintr-o data in afara gardului. Unii si-au dorit o astfel de viata, altii le-a dat-o Dumnezeu (prin inchisori). Daca stam stramb si judecam drept, intelegem si noi ca necazurile ne pot intelepti si sfinti, pe cand bogatia mult prea rar face casa buna cu smerenia. Iar cand spun bogatie, nu ma refer neaparat la averi, ci la acea bogatie care se numeste comoditate, cand stam cocotati in varful patului la o "telenovea", cu cafeluta si tigarica in mana, in timp ce masina de spalat isi face treaba, aragazul este "la foc mic", n-are nevoie de lemne sparte, congelatorul e ticsit de carne, facuta sa reziste, sa reziste, sa reziste, geamuri termopan sa nu ne deranjeze zgomotul si etc si etc... Dar nici nu observam ca in pat alaturi de noi se lafaie si "altcineva" care... ne-a dat de lucru, pentru tot restul vietii, astfel incat sa-L uitam pe Dumnezeu.
De ce doar pustnicii si monahii si cei de prin inchisori, au timp sa se roage? Ce ne preseaza pe noi atat de mult incat sa nu facem cele de folos, pentru a ajunge dincolo de gard, in staulul oilor, nu al caprelor?...
In schimb filozofam, filozofam, filozofam, cum ca numai noi, ortodocsii, ne vom mantui... Iar daca, la "strigare", Mantuitorul ne va gasi pe "Trinitas-tv", ne-am scos!!!