Astazi la predica, pe langa tema recunostintei floare rare referitoare la pilda celor zece leprosi, s-a evidentiat faptul ca suferinta uneste si solidarizeaza. Cei noua iudei se aflau in grup cu un samarinean. E adevarat ca in fata Domnului nu mai e nici iudeu, nici elin, dar iata ca nici in fata leprei si a suferintei nu mai e nici iudeu, nici samarinean, sunt numai oameni hidosi si bolnavi. Asa suntem si noi in fata Domnului, chiar daca ranile noastre nu sunt vizibile....
O alta idee pe care am apreciat-o este faptul ca atunci cand facem un bine, sa nu o facem in vederea unei rasplati sau cu gandul la recunostinta, ci, dimpotriva: pe principiul nicio fapta buna nu ramane nepedepsita, sa ne asteptam chiar sa primim cele rele, fara vreo parere de rau pentru fapta cea buna. Asa se ajunge la asemanarea cu Hristos. Iubirea este dorinta de a ajuta pe cineva dezinteresat, fara a se astepta la nicio rasplata.
S-a vorbit si despre bucuria de a vedea zilnic lumina soarelui, de a ne misca in voie, de a avea toate membrele intregi, de a avea sanatate, familie si prieteni in jur si despre multumirea pe care i-o datoram Domnului pentru toate darurile sale, mai mult sau mai putin constientizate...
Eu una cred insa ca aceste idei se concretizeaza cel mai bine in acatistul de multumire "Slava lui Dumnezeu pentru toate":
http://www.crestinortodox.ro/acatist...ate-67068.html