[AlinB]

În prealabil postat de iliegh

Pai si atunci ce rost are ca Dumnezeu sa pedepseasca un suflet curat ?

Daca infractorul care a furat bocceaua batranei s-a spovedit, intelegand prin aceasta ca s-a indreptat, a devenit cinstit pentru totdeauna, un suflet imaculat, de ce el trebuie pedepsit ? El practic a ajuns la capatul mantuirii, este mantuit, merge pe calea lui Hristos. Mai trebuie el pedepsit ?

Mai bine decat sa-l pedepseasca ar face o minune ca baba sa gaseasca din intamplare un sac cu bani si atunci impaca si capra si varza.

Eu cred ca asa functioneaza dreptatea lui Dumnezeu, dar nu ne dam noi seama.

Prea simplist vezi lucrurile.
Problema este mai complexa.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Alternativ, puteti citi si nuvela extinsa "Papucii lui Mahmud", de Gala Galaction. Un preot ortodox cu belsug in pana sa.

Frumoasa poveste. :)

In ortodoxie este spovedania - martusirea, in urma careia se primeste iertarea de pacate si canonul asociat acestei iertari.
Iertarea poate sa vina dupa efectuarea canonului sau sa o preaceada.
Se pot tine multe dezbate despre cum e mai corect, in practica iertarea precede canonul.
Atunci la ce mai e bun canonul? Pentru a evita caderea in acelasi pacat sau altele asemanatoare (daca se poate sa nu fie nici un pacat cu atat mai bine).

Cizmarul din poveste a primit un canon teribil, canon care insa a fost mai mult decat un simplu canon, sau o "pedeapsa" pentru pacat (cum ar percepe gresit unii), a fost chiar un mod de viata, menit a-l duce pe om la mantuire.

Deci omul a pacatuit grava (in poveste ia viata unui om fara apare) si ce primeste in schimb? Pe langa iertarea si o cale spre mantuire (desi unii ar putea veadea doar jumatate goala si ar zice ca e pedeapsa).

Deci ca sa revenim, iertarea nu exclude suferinta ulterioara, nu neaparat ca efect direct al pacatului in cauza, dar si ca o cale spre mantuire, de evitare a altor pacate similare si nu doar.

În prealabil postat de iliegh

Inevitabil, nu poti sa ai un suflet curat daca ai ceva pe constiinta. Dar insusi faptul ca ai ceva pe constiinta este un indiciu al curateniei morale. Multi nu au.

Da si nu.

Sunt oameni pacatosi care din cauza ca si-au sfidat de prea multe ori constiinta, au pierdut-o.

Dimpotriva, sfintenia se remarc tocmai printr-o sensibilitate exacerbata a constiintei, cel aflat pe drumul sfinteniei poate sa sufere chiar si din amintirea unor pacate minore savarsite cu mult timp in urma.

Deci acesti oameni care au "ceva" pe constiinta s-ar putea sa fie mult mai curati sufleteste deca majoritatea care desi sunt oameni decenti (adica nu din categoria enuntata initial) nu isi fac prea multe probleme de constiinta.

Daca nu ma insel, Filocalia chiar recomanda ca omul sa caute sa dobandeasca acesta sensibilitate sufleteasca, la inceput mai "trupeste", prin aducerea aminte de pacate si mustare cu gandul, ca mai apoi prin aceasta nevointa spre pocainta sa faca loc harului lui Dumnezeu care sa duca lucrarea pocaintei la alt nivel duhovnicesc, superior.