[adam000]

Glykys, tu ai un suflet tare frumos de ii vezi pe oamenii acestia! Sa iti lumineze Dumnezeu sufletul in continuare, din ce in ce mai mult!

În prealabil postat de glykys

Duminica, la biserica, in toiul slujbei, doi orbi se indreapta spre iesire. El este complet orb, ea cred ca mai vede foarte putin cu un ochi si il tine pe el de mana, pasesc cu mare grija, foarte incet, printre multimea de lume in genunchi. O mana timida ii intinde ei un leu, apoi i-l pune in mana. Ea se opreste, ii miroase. Apoi o alta mana ii intinde un leu, apoi o alta, apoi o alta, apoi multe maini intinse cu un leu pentru cei doi orbi... Ea se opreste de fiecare data, ii miroase si ii baga in plasa, multumind. Orbul care sta langa ea de abia intelege ce se intampla. Insa acum apare omul frumos. V-am mai vorbit despre handicapatul (nu folosesc cuvantul cu sens peiorativ, dar nu stiu cum se numeste infirmitatatea lui in termeni medicali) care face turul bisericii, salutand, asa cum poate, pe toata lumea. Din putinii bani primiti de la lume isi cumpara cu bucurie lumanari, prescura, face semne cuiva sa ii scrie un pomelnic si apoi merge incetisor, asa cum poate el, spre altar cu darurile si cu un leu sau doi. De data aceasta, omul nostru mergea dupa orbi, sontac-sontac, si cand s-a putut apropia destul de mult de ei, cu multa bucurie a pus in mana femeii o moneda de 50 de bani... Nu stiu daca femeia oarba stia cine i-a dat moneda, dar tare fericit mai era binefacatorul ei!

În prealabil postat de glykys

Nu am mai postat de mult aici, dar astazi am intalnit un om cu adevarat frumos si mi-am zis sa vi-l fac cunoscut si voua.

Ologul de la cimitirul Giulesti, care are grija de florile care i se aduc parintelui Lacatusu.
Imaginati-va o zi insorita de toamna, o fetita de doi ani si jumatate jucandu-se pe acolo si un olog ingrijind florile toamnei aduse de credinciosi parintelui, punandu-le apa in borcane, sortandu-le cu mult sarg. Un olog saltandu-si carjele printre borcane de flori si o fetita jucandu-se cu pietricele. Alaturi, coada mare. Intalnirea dintre neputinta bolii si inocenta jocului. Omul, cu mersul lui sontac, a scos cateva floricele, s-a aplecat cu un gest foarte larg si i le-a intins fetitei. Flori roz si proaspete de toamna. Daca nu ii observai neputinta si te uitai doar la chip si la gesturi, ai fi zis ca e un aristocrat care si-a lepadat casele si hainele bogate, ca sa traiasca, nestiut de nimeni, printre oameni simpli. Sau ca e un cavaler fara armura, pazind poarta castelului, care a coborat de pe cal ca sa ii aduca un omagiu domnisoarei sale. Cum fetita nu intelegea prea bine ce taina poarta florile, a privit mirata si i le-a dat mamei. Omul a inteles ca trebuie sa coboare in concret ca sa se faca inteles, asa ca i-a daruit o punga cu un covrig urias. Mai-mai sa isi lase florile si sa o duca pe copila de manuta. La sfarsit, a salutat cu multa caldura si a ramas sa ocroteasca mucul de lumanare cu care se jucase fetita. Sa aiba grija sa nu se stinga lumina plapanda a primaverii.

Pe drum, am gustat cu totii din acel covrig. Alb si pufos, cu o dulceata nemaintalnita. Eu am zis prima data ca era cu lapte, dar de abia acum ma gandesc ca era dar din dar.