Oamenii frumosi si nestiuti din jurul nostru

[glykys]

Nu am mai postat de mult aici, dar astazi am intalnit un om cu adevarat frumos si mi-am zis sa vi-l fac cunoscut si voua.

Ologul de la cimitirul Giulesti, care are grija de florile care i se aduc parintelui Lacatusu.
Imaginati-va o zi insorita de toamna, o fetita de doi ani si jumatate jucandu-se pe acolo si un olog ingrijind florile toamnei aduse de credinciosi parintelui, punandu-le apa in borcane, sortandu-le cu mult sarg. Un olog saltandu-si carjele printre borcane de flori si o fetita jucandu-se cu pietricele. Alaturi, coada mare. Intalnirea dintre neputinta bolii si inocenta jocului. Omul, cu mersul lui sontac, a scos cateva floricele, s-a aplecat cu un gest foarte larg si i le-a intins fetitei. Flori roz si proaspete de toamna. Daca nu ii observai neputinta si te uitai doar la chip si la gesturi, ai fi zis ca e un aristocrat care si-a lepadat casele si hainele bogate, ca sa traiasca, nestiut de nimeni, printre oameni simpli. Sau ca e un cavaler fara armura, pazind poarta castelului, care a coborat de pe cal ca sa ii aduca un omagiu domnisoarei sale. Cum fetita nu intelegea prea bine ce taina poarta florile, a privit mirata si i le-a dat mamei. Omul a inteles ca trebuie sa coboare in concret ca sa se faca inteles, asa ca i-a daruit o punga cu un covrig urias. Mai-mai sa isi lase florile si sa o duca pe copila de manuta. La sfarsit, a salutat cu multa caldura si a ramas sa ocroteasca mucul de lumanare cu care se jucase fetita. Sa aiba grija sa nu se stinga lumina plapanda a primaverii.

Pe drum, am gustat cu totii din acel covrig. Alb si pufos, cu o dulceata nemaintalnita. Eu am zis prima data ca era cu lapte, dar de abia acum ma gandesc ca era dar din dar.