Citat:
În prealabil postat de iana
Dogmele sunt hotararile luate, la inceput, de soborul apostolilor (FA 16;4) "Si cand treceau ei prin cetati, le invatau sa pazeasca hotararile randuite de apostolii si preotii din Ierusalim" iar in continuare de sinoadele Bisericii , hotarari in ceea ce priveste invatatura Evangheliei.
Asadar dogmele sunt adevarurile revelate de Dumnezeu si lamurite de apostoli si urmasii lor in Sinoadele Ecumenice. Dogmele sunt crezul Bisericii.
Sfintii Parintii :Ioan Hrisostom, Vasile ce Mare, Ioan Damaschin, Maxim Marturisitorul si ceilalti nu au inventat ei dogme ci le-au lamurit pe cele primite de la Hristos, neschimbandu-le sau inlocuindu-le.
Dogmele sunt de la Insusi Cuvantul.
|
Așa cum puneți accentul, eu cred că vă îndreptați spre o viziune dogmatistă asupra dogmelor. Și confundați dogma, pe alocuri, cu anumite măsuri și îndreptări lumești, cu chestiuni care țin mai degrabă de păzirea dogmei în viața creștinului, decât de dogma însăși.
Nu mi se pare că afirmați vreun neadevăr, cel puțin nu în literă. Cu toate acestea, eu cred că vă opriți la jumătatea drumului, mă iertați de opinie.
Ezit în a-mi lua libertatea de a vă da un îndemn, totuși o fac în virtutea unei convingeri personale clare și statornice: lucrați mai mult pe drumul minții către inimă și, cu cât avansați în lucrare veți sesiza cum apare un nou înțeles asupra dogmei. Mintea care se apropie de inimă, pe măsură ce și inima se curățește, începe să priceapă altfel lucrurile.
Vă rog să mă iertați că vă spun: văzînd dogmele doar în mod mentalist, dogmatist, legalist vă aflați în situația celui care moare de sete pe marginea fântânii.... Iar asta nu e deloc treabă cuminte, ortodoxă.
Pe de altă parte: chiar ați citit tot ce am scris eu mai înainte? Sau mi-ați răspuns așa, aruncînd un ochi pe deasupra, la plesneală? Întrucât din ce ați scris reiese că vorbim oarecum ca surzii... Făcusem apel la Tradiția Bisericii, acolo. La experierea Duhului Sfânt în Biserică, de către credincioși, martiri, mucenici, cuvioși etc.
Îmi scrieți ca și când aș fi vorbit despre visul de fată mare al coanei Lenuțica într-una din piesele lui Caragiale. Și îmi dați exemple pe care eu însumi le sugerasem de fapt în text, însă exemplificați cu aerul că ma contraziceți. Ca și cum aș fi spus opusul sau cu totul altceva. Deci ne contrazicem de dragul contrazicerii, care va să zică.
Dacă nu voiți să discutăm serios subiectul, vă rog să nu îmi mai scrieți. Ne putem opri aici, fără vreo problemă. Iertați-mă!