[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Rugăciunea, frate, oare e Dumnezeu?

rugăciunea nu e Limanul

Cristian,
poate că nu e ispită mai mare sub soare ca sfânta rugăciune...

Frate,
rugăciunea, fie ea şi din inima toată
e lucru curat drăcesc, uneori.

Unde nu e ascultare umilită de un om care pute în carne şi oase,
nimic nu este. AMIN!+

P.S. Prin "ascultare umilită" înţeleg: deschisă, inima toată.

Mare dreptate ai cand spui ca rugaciunea nu este liman ci bun inceput.
Cat despre transarea facuta de tine nu sunt de acord. Si asta e bine, caci se pot lamuri neintelegeri.

Exista ideea de rugaciune, precum acelora care socotesc ca si-au platit datoria fata de Dumnezeu. Aceasta este amagirea celor mai multi dintre ortodocsi (caci restul nu sunt din turma noastra, nici pe raspunderea noastra).

Exista rugaciunea omului profund in gandire, care este o rugaciune rationala, aducatoare de har pentru minte, ascutirea mintii.
Exista rugaciunea inimii fierbinti, sau a celei pline de durere. "Puterea Duhului Sfant poate sa o cunoasca cele ce isi plange pacatele, sau cel ce traieste napastuit si nu se tulbura."(p. Proclu) Este drept, ca masurile harice pentru rugaciunea din inima fierbinte, sunt atat de mari, incat omul cade coplesit de uimire si nu-si poate imagina ca exista ceva mai presus de aceasta.

Exista o descriere a treptelor rugaciunii facuta de arhim. Cleopa, iar inregistrarea se gaseste pe YouTube. Dar eu am gasit la sf. Isaac Sirul, ceva si mai adanc, o mergere mai departe in apropierea de Dumnezeu. Concluzia celor citite de mine este aceasta. Apropierea de Dumnezeu este drumul catre perfectiune, iar Cel ce are masura perfectiunii, nu doar ca nu va gresi intr-o zi lumina, nu doar ca nu va cadea in ispita nici 1 data in luna, nu doar intr-un an... Unul ca Acela nu va gresi in vecii vecilor, adica la infinit. Oare intelegem noi grozavia vesniciei? Cate suferinte si cate bucurii sunt intr-un ceas? Dar intr-un an? Dar intr-un veac? Dar intr-o era, putem macar sa ne imaginam cate luminite se aprind si se sting intr-o era? Dar vesnicia...? Asadar, a cauta pe Dumnezeu insemna a te slefui vesnic, fara oprire.

Iar daca Dumnezeu, pentru mila Sa isi intinde mana catre noi, si ne trage la El, oare pentru dreptatea mea este aceasta? Oare pentru ca sunt curat? Oare pentru datina pe care o pastrez sau pentru celelalte porunci? Daca socotesc una ca aceasta, ca pentru un merit al meu ma trage Dumnezeu "in sus", ma amagesc precum saducheii si de sfarsitul lor voi avea parte; si eu si cei ce-mi urmeaza mie.