Citat:
În prealabil postat de VladCat
eu am găsit că ψυχή înseamnă suflet deci ψυχικός nu mă surprinde că vrasăzică sufletesc. Oricum eu nu mă iau după ce am găsit eu fiindcă spre deosebire de tine nu am cunoștințe în domeniu :). În traducerile vechi, precum și în traducerea lui Rafail Noica (care vorbește foarte mult de importanța conștiinței duhovnicești a traducătorului) apare „sufletesc”.
|
Presupun că pentru starea noastră căzută s-au făcut acestea.
Analitici fiind noi, bogați în diferențieri și nicidecum simpli, diferențieri de care mintea noastră hămesită are mereu nevoie:
prin pogorământ datu-i-s-a minții noastre hrană... Din Veșnica Mare MIlă a Domnului.
Pentru cei din vechime, însă, era limpede: trup și suflet.
Dar noi, neluînd aminte la tablele inimii noastre, ne-am pus pe scormonit... Și tot scormonind în sufletul ăsta (deloc simplu, precum vedeam noi, curioșii), am diferențiat nediferențiatul... Ce perfomanță!
Cei vechi, însă, nu aveau nevoie de diferențe,
întrucât la ei sufletul era unul, simplu: duhovnicesc (cum zicem noi), așadar
în unitate deplină cu Domnul, altfel spus fără de visare/evadare/ascundere/neîncredere, ci doar în unitate cu/în Domnul Care Este Duh. Nu ei trăiau, ci Duhul lui Hristos...
La noi, însă, mai sunt și idei personale... Cărturării întregi... Ce nume să le dăm, dacă tot există? Cum să numim acest
nou tip de viață? Psiche!
Lepădarea de sine atrage, însă, corespunzător: trup și suflet.
Și gata cu cărturăria. Doamne ajută!