[dobrin7m]

În prealabil postat de sophia

Ma uit si ma mir si admir ce putere si tarie au unii sa raspunda pe loc si fara dubii la asa intrebari delicate.
Eu n-as putea. Mi-ar fi foarte greu sa iau o astfel de decizie.

Numai cine a trecut prin asa ceva, poate spune cu adevarat ceea ce a simtit atunci si ceea ce simte acum. Si numai acela poate povesti fara dubii cele simtite.

Pentru copii rezultati din violuri nu ma pricep. In mod normal sunt copii obisnuiti, dar mama este foarte traumatizata pe viata. Pana si biserica catolica desi este foarte severa, sta in cumpana. Este o dezbatere mai larga.
Nu au voie sa opreasca o sarcina, dar au totusi voie sa dea o pastila (spitalele catolice) care sa impiedice formarea sarcinii.

Mama daca e crestina cu adevarat stie ca trebuie sa iubeasca si dusmanii deci si pe violatorul sau. Cum am spus, justificarile au radacina in propriile pacate, adica nu poti iubi aproapele care iti face rau - desi asta trebuie sa realizam daca vrem sa iubim fara partinire si sa fim urmasi cu adevarat ai lui Hristos. Stiu ca e greu, si cum spunea gPalama fara educatia crestineasca din familie, fara o samanta buna, se ajunge mult mai tarziu la intelegere , dupa ani de suferinta.

Pentru copiii cu boli genetice si cromozomiale este foarte greu de spus.

Mai intai ca ar fi o solutie la indemana tuturor de a evita astfel de suferinte.
Control genetic inainte de a te hotari sa faci copii. Macar stii ce raspundere ai.
Pe urma parintii acestor copii decid si in locul lor. Au o decizie dubla de luat.
Si fiecare este bine sa raspunda pentru el la intrebarea "a fi sau a nu fi".
Daca este in stare parintele sa creasca asa un copil, si mai apoi sau invers, daca se poate uita mai tarziu in ochii copilului si sa sa-i spuna sigura si curat: eu asa am decis pentru tine. (Cand copilul suferind poate ar fi decis altfel).

Am vazut si mame chinuite cu astfel de copii si copii care si-at fi dorit sa nu existe.

Trebuie sa fug. Dar revin sa continui ideea.

Copilul suferind nu poate sa decida altfel decat daca isi doreste propria moarte sau inexistenta. ideea aceasta ca viitorul copil iti va reprosa ca l-ai adus pe lume este complet gresita si se poate intampla doar daca nu a primit la randul lui o educatie crestina. Daca mama e chinuita cu un astfel de copil trebuie sa accepte crucea ce o are de dus pentru ca stie Dumnezeu de ce le-a pus-o in spate.

Mama mea a crescut pe fratele meu cu boala Langdon Down, sindromul Down. A fost foarte greu, la 4 ani a mers in picioare si nu a vorbit corect niciodata. Nu tinea minte nimic, si daca il puneai sa numere pana la cinci le spunea total anapoda. Nu s-a putut juca niciodata afara cu copiii pentru ca arata ciudat si pentru ca nu avea tinere de minte. Nu a fost niciodata la scoala, pe vremea aceea nu existau scoli speciale.
Si totusi inainte de a muri, in pragul varstei de 18 ani, cu o zi inainte, a vorbit perfect , a tinut minte tot ce spunea si a cerut curat si corect exprimat fotografiile tuturor celor din familia sa (fiind la spital in alt oras) ca sa isi ia ramas bun. A plans mult privind fotografia surorilor lui, a mea si a sorei mele, a fratelui meu cel mai mare, a mamei, a tatalui si a spus ca isi ia ramas bun si ca ne iubeste.

Cred ca a meritat sa traiasca si mai cred ca e totusi langa Domnul in rai, neavand pacate prea multe.