[Parascheva16]

Sa ne amintim ce a spus IPS Laurentiu despre vitro. Dansul, ca ierarh, este f.indreptatit in a spune ce e ortodox si ce nu este. Daca nici de dansul nu ascultam, atunci nu stiu unde o sa ajungem.

ÎPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
„Pentru prima dată în istorie, poporul român îşi poate întrezări sfârşitul”

Iubiţii noştri fii sufleteşti,

Ne-a învrednicit Preamilostivul Dumnezeu să serbăm astăzi, cu bucurie sfântă, un mare şi binecuvântat Praznic Împărătesc, Buna Vestire a venirii printre oameni a Celui fără de-nceput şi veşnic – Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Modul zămislirii Domnului nostru Iisus Hristos a fost mai presus de fire, nu printr-un părinte omenesc, ci prin lucrarea Sfântului Duh: „Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri!” Luca 1:28.

Astăzi, în preacuratul trup al Preasfintei Fecioare se începe lucrarea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, Cel fără de trup. Astăzi, Domnul îşi începe trecerea prin Uşa cea ferecată, vestită de Proroci. Precum raza soarelui trece printr-un cristal, tot aşa trece Domnul prin Preasfânta Fecioară şi o preface în Maică a Sa, luminând-o şi sfinţind- o cu dumnezeiasca Sa slavă. Astăzi, Fecioara Maria devine Maică adevărată lui Dumnezeu cel adevărat, Născătoare de Dumnezeu desăvârşit, dar şi om desăvârşit; şi rămânând Fecioară, precum mai înainte de naştere, la fel în perioada naşterii şi după naştere.

Cu adevărat, mare este taina Întrupării Domnului şi pentru că ea îngemănează lucrarea mai presus de fire a Duhului Sfânt cu lucrarea firii, căci, smerindu-Se pe Sine şi chip de rob luând, Mântuitorul a petrecut în preasfântul pântece al Maicii Sale cele nouă luni ale naşterii fireşti, asemenea fiecăruia dintre noi, arătândune, astfel, cât de importantă şi binecuvântată este această primă perioadă a vieţii omului.

Într-o zi ca aceasta, când Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al omului, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, nu putem să nu amintim, cu adâncă durere, cât de mult s-au răspândit în poporul nostru păcatele împotriva naşterii de prunci. Refuzul de a avea copii sau, tot mai frecvent, limitarea la un singur copil – prin tot felul de mijloace şi prin prunc-ucidere – se face deja simţit în declinul numeric al populaţiei şi în îmbătrânirea ei tot mai accentuată.

Pentru prima dată în istorie, poporul român îşi poate întrezări sfârşitul. Specialiştii consideră că, dacă situaţia actuală se menţine, redresarea demografică nu va mai fi posibilă. Pe de altă parte, în societatea noastră atât de ostilă procreaţiei, există persoane care doresc copii cu orice preţ.
Desigur, infertilitatea este una dintre cele mai mari suferinţe posibile. Cu toate acestea, „Programul naţional de sănătate pentru fertilizare in vitro şi transfer de embrioni” precum şi „Legea privind reproducerea umană asistată medical cu donator terţ”, adoptate recent, nu fac decât să agraveze situaţia familiilor fără copii, ca şi a întregului popor.

Fertilizarea în eprubetă sau in vitro, cum se numeşte, este o tehnologie experimentală periculoasă, cu costuri morale şi materiale mari, şi eficienţă minimă. În primul rând, ea presupune omorârea unui număr mare de „prunci” în stadiul embrionar, altă formă a aceluiaşi păcat al avortului. În al doilea rând, sunt mari riscurile medicale şi asupra femeilor care se supun acestor practici.

Există riscuri de sănătate şi asupra copiilor care se vor naşte, precum boli sau diferite malformaţii. În realitate, această tehnologie este o loterie, căci nimeni nu ştie câte naşteri vor rezulta. Din punct de vedere spiritual, însă, implicaţiile sunt şi mai grave, prin faptul separării procreaţiei de unirea conjugală şi de voia lui Dumnezeu.

Însăşi expresia „reproducere umană” (în loc de „procreaţie”) arată încercarea manipulării venirii pe lume a persoanei umane, refuzul de a o mai recunoaşte ca dar al lui Dumnezeu. Legea despre care vorbim permite utilizarea materiei genetice a altor persoane decât cele care vor „beneficia” de rezultatul fertilizării, ca şi posibilitatea ca sarcina să fie purtată, prin contract, de o terţă mamă.

Într-un asemenea caz, procreaţia în sine devine o formă de „adulter biologic”, iar copilul astfel conceput va avea nu doi, ci trei, patru sau chiar cinci părinţi – doi biologici, unul sau doi legali şi, eventual, încă o mamă, cea „purtătoare”! În plus, donarea materiei genetice fiind anonimă, pot să apară situaţii de fraţi şi surori vitregi, fii ai aceluiaşi părinte biologic, care printr-o eventuală căsătorie se vor afla, fără voia lor, în incest. De asemenea, accesul la procreaţia asistată medical a persoanelor necăsătorite, singure sau cupluri, subminează grav familia creştină şi valorile ei morale.