Citat:
În prealabil postat de AlinB
Nu inteleg ce intelegi tu prin doua luntri in cazul asta.
Inca o data, intreb, ce e crestinesc in a vrea musai o zona scumpa, si nu alta dar la un pret mai mic si necrestinesc in a pretinde pretul corect pentru acea zona?
Sau sa o luam altfel, de ce ar fi necrestin cel care pretinde 2lei pentru kg de cartofi cal I dar crestin ala care pretinde sa-i fie vandut cu 1.5lei lei cal. I, pret la care ar gasi totusi cartofi cal. II?
|
În două luntri poate să însemne încercarea, posibilă până la un punct nu prea îndepărtat, de a sicroniza "ortodoxia" capitalistă cu ortodoxia bisericească.
Întrebarea din titlul topicului de referă la "a lua", deci aduce în discuție postura de proprietar și calitatea de creștin. A pretinde ceva, cuiva nu e atitudine creștină ori de unde a privi lucrurile. Poți să ceri, să rogi dar nu se pretinzi ca și cum cineva ar fi obligat să-ți facă favoruri doar fiindcă este creștin.
Să nu uităm că există milostenii care stimulează apetitul patimilor beneficiarului, așa cum s-a petrecut în exemplul Yasminei, iar practica milosteniei neasistate de înțelepciune sfârșește prin a fi în paguba duhovnicească a aproapelui.
Domnul a înmulțit pâini și pești pentru a rezolva o situație de criză acută, și anume hrănirea celor care erau cu El într-un loc lipsit de posibilitatea procurării alimentelor "pe cale naturală". Dar n-a inaugurat cu această ocazie o fabrică de înmulțit pâini și pești, cu regim de funcționare permanent. De altfel mulțimea a priceput că-i rost de pricopseală cu acest Iisus, de vreme ce dispune de o soluție atât de lejeră pentru a îndestula lumea cu hrană.