Citat:
În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit
Cumva traim intr-o perioada a emotiilor religioase,a seductiei teologice,a ofertelor tentante de schimbare a perceptiei pe baza impulsului.Toate acestea avandu-l pe om in centru,nu pe Dumnezeu.
Poate din cauza ca miezul tare al credintei,Evanghelia,a fost diluata pana la nivelul unor reprezentatii cu public,strain in marea majoritate de ea si straini intre ei.
|
Am vazut asta deja si vai, chiar la dreptcredincios de al nostru.
Ne iinsusim critica.
Citat:
|
Daca m-as arunca,pentru linistea mea pamanteasca,cu capul inainte in asa ceva atunci da,iti dau dreptate,as fi mai bolnav decat sunt.Insa cred cu tarie ca promisiunile lui Dumnezeu prin Fiul Sau vor implini si ca implinirea lor,desi nu intelegem adesea cum,va urma drumul hotarat de EL.Nu este un drum usor si nu toti vom ajunge la capatul calatoriei prin pustiu,precum evreii.Dar visez cu ochii deschisi,stiind ca asa va fi,ca intr-o zi un cer nou si un pamant nou vor fi,indiferent cum intelegem asta.Si singurul drum pana acolo,desi eu s-ar putea sa nu ajung pe el pana la final,este asa cum a trait EL.Paradoxal implinirea drumului de catre EL da dreptul la visare,prin credinta,chiar si unor ologi ca mine.
|
Mi-e greu sa fac o conexiune concreta dintre ideea expusa mai sus si topicul de baza, dar generic vorbind, stand pe (un fel de) tusa si incercat de nostalgii sfasietoare nu se rezolva mare lucru. In acest context, nici speranta nu are mare valoare, daca nu e urmata de actiuni concrete si la obiect.
Intra in rand cu turma si ai sa vezi ca ceea ce e acum un vis nostalgic o sa devina o realitate f. concreta. :)