Acum Tu ești. Și-mi pare că nu Ești...
Un saltimbanc îmi pari, închipuit,
Sforar neîntrecut în dulci povești.
Și nu Te-aș crede, de n-ai fi murit!
Îmi șade mintea, proastă, de-o atingi
Cu meșteșugul Tău neîntrecut.
În lacrimile mele Te prelingi,
Când din preaplin, când, parcă, ne-născut...
În rug mă pui, să-Ți ard cum numai paiul
Și gros buștean, mă lași, să umezesc.
M-ai năimit cu fluierul și naiul
Ca din țurloaie, zilnic, să-ți doinesc.
Dar vino, Doamne! și înalță-n mine
În plin nimic ce-a plâns pân-a-nflorit
Veninul dulce-al mierii, de albine.
Și spune-mi iar: "Sunt Viu!", deși-ai murit...
Că Tu, de nu-mi ești Viu: de ce trăiesc?
Că de n-auzi: O, Doamne, cui doinesc?
Ai înflorit în parcuri corcodușii...
Te rog să-mi torni ulei în clanța Ușii!
20.04.2013 București
Prietenilor mei, forumiștilor tuturor!
Last edited by cezar_ioan; 20.04.2013 at 18:44:08.
|