[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

cum ar putea acest mare sfant catolic din sec al VIII-lea sa contrazica ceea ce au spus alti mari sfinti catolici, apuseni si rasariteni dinaintea lui, de exemplu parintii capadocieni, care cu totii au sustinut Filioque ?

Păi nu a contrazis ci a mers mai departe pe linia Părinţilor Răsăriteni în doctrina cărora Duhul purcedea numai de la Tatăl; sf Ioan Damaschinul, deşi vorbeşte de "Duhul Fiului" specifică foarte clar, pe linia sf Maxim Mărturisitorul pe care l-am citat mai sus că numai Tatăl este cauza purcederii Duhului Sfânt. Aşa era văzută doctrina în general în Răsăritul creştin. În Apus este drept că apăruse în principal speculaţia teologică a lui Augustin, dar nu doar a lui. Părinţii capadocieni, după cum am mai şi dat citate aici pe thread nu au susţinut filioque, ci purcederea de la Tatăl, poate şi pentru că în contextul lor teologic nu se ridicase această problemă dogmatică.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Problema se clarifica imediat citind ce intelege Sf Ioan Damaschin prin "numai Tatal este cauza". Incepem prin a citi propozitia imediat anterioara: Sf Duh este purces din Tatal prin Fiul. Asta este deja cu totul altceva decat a spune "numai din Tatal", "din Tatal singur", ori a sustine ca Fiul este lipsit de vreun rol in generarea Duhului. "Purces din Tatal prin Fiul", exprimare folosita si de alti Sfinti Parinti, mai este ea folosita de ortodocsii de azi ? Ma tem ca nu, ori eu nu am mai auzit, fiindca ortodocsii de azi au rupt cu traditia Sfintilor Parinti si credinta ortodocsilor de azi nu este credinta Sfintilor Parinti. Daca ortodocsii de azi ar spune, asa cum Sf Ioan Damaschin a spus in citatul de mai sus, ca "Sf Duh este purces din Tatal prin Fiul" ar fi cu totul altceva si aceasta controversa neghioaba ar fi imediat rezolvata.

Tocmai aici este problema şi anume că acea specificare că numai Tatăl este cauza este cea pe care sf Ioan Damaschinul a precizat-o şi repetat-o accentuat ca fiind interpretarea celor sintetizate de el în Dogmatică. Aceasta este linia pe care a avut-o şi sf Maxim Mărturisitorul înaintea lui: "Deşii unii apuseni zic că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, ei prin aceasta exprimă numai comunitatea de substanţă a Sfântului Duh cu Fiul, distingând că una este cauza atât a Fiului, cât şi a Duhului, adică Tatăl Se află către Unul în raport de naştere, către Altul în raport de purcedere."

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Aceasta este invatatura Sf Ioan Damaschin. Aceasta este invatatura Sfintilor Parinti. Aceasta este invatatura catolica dintotdeauna.

Se vede din cele de mai sus şi din altele chiar şi de pe acest topic că învăţătura vaticană este alta decât învăţătura Părinţilor Răsăriteni, cea vaticană bazându-se pe învăţăturile lui Augustin şi ale lui Toma de Aquino.

După cum am mai spus şi până acum, ceea ce cred că este greşit este faptul că Tatăl şi Fiul sunt văzuţi ca un principiu de purcedere a Duhului, când în fapt dacă presupunem că Duhul ar purcede din Tatăl şi din Fiul atunci ajungem în mod necesar la dualitatea de principii pentru că altfel s-ar suprima diferenţa, distincţia dintre Tatăl şi Fiul; Tatăl ar fi Fiul şi invers, anulându-se principiul personal din Sfânta Treime. Având în vedere că Tatăl şi Fiul sunt uniţi fără să se confunde, Tatăl nefiind Fiul şi Fiul nefiind Tatăl păstrându-se distincţia hipostaselor, Tatăl şi Fiul nu pot fi un singur principiu de purcedere decât dacă Tatăl şi Fiul ar fi una şi aceeaşi Persoană.

Eroarea lui Toma de Aquino (şi implicit a dogmei apusene heterodoxe), atunci când spune că Tatăl şi Fiul sunt un principiu de purcedere a Duhului aşa cum Treimea este un principiu creator faţă de creaţie, constă în aceea că în raporturile dintre Dumnezeu şi creaţie putem accepta că Dumnezeu este văzut ca un principiu (deşi în Cartea Facerii se vorbeşte foarte clar despre "să facem om după chipul şi asemănarea Noastră", ceea ce din nou trimite la Persoane) pentru că avem de a face cu raporturi dintre Necreat şi creat, pe când în purcederea Duhului vorbim despre raporturi intra-trinitare, de la Necreat la Necreat, ale Persoanelor divine între Ele. În raporturile dintre Dumnezeu şi creaţie vorbim despre facerea creaţiei prin cuvânt, adică a ceea ce este exterior lui Dumnezeu, şi prin aceasta putem considera pe Dumnezeu ca un singur principiu în raport cu Facerea, pe când în purcederea Duhului avem de a face cu ceva din interiorul Treimii şi în acest caz Tatăl şi Fiul nu mai pot fi şi nu mai pot fi văzuţi ca un singur principiu decât dacă Tatăl şi Fiul ar fi una şi aceeaşi persoană. Dualitatea Persoanelor implică în sânul Treimii, presupunând Filioque, dualitatea principiilor, ceea ce neagă dogma apuseană şi o face deci invalidă. Datorită distincţiei ontologice dintre Dumnezeu, Necreat, şi Facere, creată din nimic, şi datorită unirii Persoanelor în actele lor faţă de creaţie, Dumnezeu poate fi văzut ca un singur principiu; însă în cazul Treimii există Persoane diferite, Tatăl şi Fiul, şi dacă raportăm purcederea Duhului la amândoi ca şi izvoare ale Duhului, pentru că Persoana Duhului ar purcede din Persoana Tatălui şi din Persoana Fiului, atunci Tatăl şi Fiul nu sunt un principiu de purcedere a Duhului decât dacă sunt una şi aceeaşi Persoană, şi asta pentru că Duhul ca Persoană se raportează la Tatăl şi Fiul ca la persoane, adică în distincţia şi diferenţa lor. Astfel Tatăl şi Fiul ar fi două principii de purcedere a Duhului, ceea ce contrazice dogma apuseană că există un singur principiu şi o singură suflare.