Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
Desigur.
Din păcate e singurul lucru care merită să fie făcut mai întâi. Dacă vrem să ne trăim fiecare viața.
Când vorbesc de copil nu mă refer la țâncii din parc (ei încă mai au o șansă) ci la toți oamenii, în special la tinerii și adulții de azi, urmăriți de părinții lor de ieri. De lumea părinților lor, mai exact! De valorile ei corupte și de erorile ei colosale, uluitoare.
Re-parentarea e un proces necesar pentru depășirea tuturor neajunsurilor nevrotice (și chiar mai rău), pentru dezvoltarea abilităților de a face față vieții și de a te bucura că ești ființă umană, pentru construirea unui destin personal (unul care merită încercat, că de reușit sau rodit nu stă în puterea noastră ci e darul lui Dumnezeu).
|
Inteleg...
Pai mai bine ne vorbiti despre re-parentare,in termeni concreti,profesionali.
Eu desigur,aud de acest proces pt prima data;ar fi interesant de aprofundat,mai ales ca avem de la cine.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
|