[cristiboss56]

RUGĂCIUNE ÎN SFÂNTA ŞI MAREA MARŢI

Doamne, Iisuse Hristoase, Cerescule Mire, Cel Ce vei veni în noaptea acestei vieţi strălucind ca un soare, ca să cercetezi faptele noastre cele ascunse şi să muţi pe toţi, după dreptate, întru ziua cea nesfârşită a Luminii sau întru întunericul veşnic, ai milă şi de mine, cel osândit de chiar multele mele păcate. Aprinde-mi Mântuitorule, candela sufletului, mai înainte de a fi găsit în patul lenevirii şi aruncat mai apoi întru adâncurile cele mai de jos. Ca un smochin neroditor mă aflu în fiecare an şi nu găseşti niciodată vreo roadă de pocăinţă întru mine. Ce răspuns voi da la nemitarnică judecata Ta, când m-am îndulcit de darurile Tale, dar căile pocăinţei nu am urmat vreodată ?
Cine mă va apăra pe mine, când va amuţi toată suflarea Sfinţilor, nepricepându-se a aduce cuvânt de îndreptăţire pentru păcatele mele ? Cum voi suferi ruşinea, când voi vedea pe Preacurată Maica Stăpânului privind cu întristare spre mine şi adunarea Sfinţilor suspinând pentru împietrirea inimii mele ? Cum voi putea tăinui că m-am făcut rob vrăjmaşului diavol şi în toată vremea am alergat pe căile răutăţii ? Cum mă voi îndreptăţi pentru faptul că mi-am întunecat sufletul mai rău decât dracii şi în tot păcatul am alunecat ? Cum voi suferi săgeţile mâniei dumnezeieşti, eu cel ce în toată vremea cu mânia cea dobitocească m-am însoţit ? Cu ce măsură voi fi judecat, eu cel ce necontenit am slobozit săgeţile gândurilor de osândire a aproapelui, nevoind a privi spre adâncul păcatelor mele ? Ce loc de întristare voi moşteni, eu, cel ce în toată vremea am mâhnit pe cei zidiţi după chipul lui Dumnezeu şi inimă nemilostivă totdeauna am avut ?
Cu zidurile împietririi mi-am înconjurat cetatea inimii, alungând orice gând de iubire creştinească şi în turnul slavei deşarte singur m-am suit, socotindu-mă vrednic de toate binefacerile Cuvântului. Niciodată nu am voit a mă smeri şi sarcina mulţimii necazurilor nu am putut purta. Încercările trimise spre smerirea sufletului nu le-am suferit şi am judecat pe cei ce m-au nesocotit. La înălţimea niciunei virtuţi nu am ajuns, dar vreau să fiu socotit între cei înţelepţi. Cu obrăznicie mă port şi cu cei mai mari, îndreptăţindu-mă cu păruta evlavie, când aceasta îmi lipseşte cu desăvârşire. Pentru dragostea lui Hristos nu am suferit a pătimi, dar de slava Lui voi a mă împărtăşi. Făţărnicia mi s-a făcut mie haină a sufletului şi cu podoabele gândurilor smerite nicidecum nu am voit a-mi împodobi mintea. A mă ruga în toată vremea mă lenevesc, amânând urmarea oricărui gând de pocăinţă. Tuturor poftelor lumeşti slujesc şi m-am făcut mai rău decât cei mai mari dintre desfrânaţi. Legăturile vorbirii deşarte nicidecum nu voiesc a le lepăda şi, socotindu-mă înţelept, mă mândresc de deşarta cunoaştere din afară a lucururilor, când nici pe aceasta deloc nu o stăpânesc, fiind în toată vremea biruit de nepricepere. Gând de milostivire nu mişcă inima mea spre întrajutorarea săracilor, întrecând pe toţi păgânii cu împietirea şi slujirea poftelor lumeşti. De sabia iubirii de arginţi sunt rănit şi nu vreau să recunosc, pentru sărăcia mea cârtesc şi niciodată nu mulţumesc pentru darurile trimise din purtarea de grijă a Domnului. De cercetarea şi mila Cuvântului nu sunt vrednic, dar spre cele mai înalte pururea poftesc.
Mă lenevesc a tăia spinii gândurilor rele şi în mrejele vrăjmaşului rău m-am încurcat, încât nu-mi este mie cu putinţă a mă slobozi, de nu mă vei izbăvi Tu, Mântuitorule, Cel Ce ai puterea a preface în nimic toate meşteşugirile vrăjmaşilor noştri. Desăvârşit mă socotesc întru cuvânt, dar prin patimi m-am făcut mai rău decât necuvântătoarele, ba încă şi înţelepciunea cea prin cuvânt îmi lipseşte şi orice simţire duhovnicească. În adâncul înşelăciunii sunt tras mereu şi minciuna mi s-a făcut mie prietenă. Lăcomia întru toate mi-e zid care mă desparte de Dumnezeu şi lenevirea mi-e piedică cumplită în calea mântuirii. De întristarea cea pierzătoare de suflet nicicum nu mă pot despărţi şi râsul cel nebunesc mă aruncă împreună cu vrăjmaşul cel urâtor de mântuire. Tâlharii mândriei mi-au răpit orice gând smerit şi toate faptele mele părute bune după socotinţa omenească ca nişte arme s-au întors împotriva mea, făcându-se stricăcioase şi arătându-se că de fapt sunt cu totul putrede. Întristarea şi războiul cel cumplit al gândurilor şi al necazurilor mă trag pe mine în groapa deznădăjduirii şi a vieţui mi se pare un chin. În iadul cel mai de jos mă socotesc şi moartea pare a făgădui mai multe, însă nu sunt vrednic decât de focul cel veşnic.
Mântuitorule, pentru atâta mulţime a răutăţilor mele, încă şi pentru mai multe şi mai grozave păcate, cer iertare Ţie, Stăpânului tuturor şi Te rog, să-mi dai adevărată pocăinţă, întărire sufletului în lupta ce mă aşteptă cu păcatul necruţător. Împacă viaţa mea Mântuitorule, dându-mi îndreptare şi povăţuindu-mă pe cărările voii Tale de mântuire, ca totdeauna cu mulţumire să-ţi aduc slavă, acum şi în vecii vecilor. Amin.