Mirele Bisericii
Una dintre cele mai profunde si graitoare teme din Sfanta Scriptura este paralela ce se face intre Imparatia Cerurilor si nunta. In acest sens, Mantuitorul Insusi ne spune ca "Imparatia Cerurilor asemanatu-s-a omului imparat care a facut nunta fiului sau". (Matei 22-2)
Aceasta relatie este prefigurata in numeroase locuri din Vechiul Testament insa, in mod cu totul deosebit, in Cantarea Cantarilor. Aici, raporturile dintre "Cel Iubit" sau "Mire" si dintre "Cea Iubita" si ,"Mireasa" sunt, potrivit talcuirilor Sfintilor Parinti, raporturile legaturii harice si tainice dintre Iisus Hristos Dumnezeu si Biserica sau cu sufletul omenesc arzand de iubire pentru Creatorul sau.
Hristos - Mirele Bisericii
Limbajul nou-testamentar abunda in termeni si sintagme specifice ritualului nuptial: Hristos este Mirele, si atat timp cat e cu ei, apostolii nu pot fi tristi (Mt. 9, 15). La fel, Ioan Botezatorul se numeste pe sine si "prietenul Mirelui“ (Ioan 3, 29), iar cele cinci fecioare intelepte intra in camara Mirelui (Mt. 25). Prin Intruparea, Moartea si Invierea Mantuitorului, prin activitatea Sa rascumparatoare si prin trimiterea Duhului Sfant, aceasta unire tainica dintre Mire si Mireasa a fost realizata. Sfantul Ioan Gura de Aur este cel de la care ni s-a pastrat un cuvant minunat despre unirea dintre Hristos si firea umana, supusa pacatului: "Dumnezeu si-a dorit pentru sine o desfranata. Da, o desfranata! Despre firea noastra omeneasca vorbesc. El era Inalt, ea umila. Inalt nu ca statura, ci ca fire. Intru totul curat era, fiinta Lui, neprihanita, iar firea Lui, fara de stricaciune.[...] El atat de mare si preainalt, Si-a dorit pentru Sine o desfranata. De ce? Pentru ca sa o schimbe din desfranata in fecioara. [...] Fiica a demonilor era deci mai inainte, fiica a pamantului, nevrednica si pentru pamant. Acum devine fiica a Imparatului. Si aceasta pentru ca asa hotarea Cel ce o iubea asa de mult. Pentru ca cel ce iubeste nu se intereseaza de purtarea celuilalt. Cel ce iubeste nu vede lipsa de frumusete. De aceea se numeste dragoste, pentru ca iubeste si ceea ce este urat. Asa a facut Hristos. A vazut o uraciune, S-a umplut de dragoste pentru ea si a innoit-o a facut din ea fiinta noua".
Mantuitorul, innoind firea omeneasca a aratat Biserica Sa "fara pata si fara intinaciune, - dupa cuvantul Apostolului - "sa o infatiseze siesi Biserica slavita, neavand pata sau intinaciune, ori altceva de acest fel, si sa fie sfanta si fara de prihana" (Efes. V, 27). Aceasta relatie de dragoste jertfelnica freprezinta modelul oricarei iubiri dintre barbat si femeie, desavarsita in Taina Nuntii, de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel, numind-o "mare" in Hristos si in Biserica.
Deniile Mirelui
Sufletul, un alt simbol al miresei, e tot asa de iubit de Mire ca si de Biserica de care de altfel el este nedespartit. Acest fapt este evidentiat in randuiala deniilor oficiate incepand din seara Duminicii Floriilor pana in seara din Miercurea Mare, numite si "Deniile Mirelui" sau "Slujbele Mirelui" (Akolouthia tou Nimfiou). Numele slujbei provine de la Mirele intalnit in parabola celor zece fecioare ce se citeste la Denia din Marea Marti.
Trebuie amintit faptul ca atat din punct de vedere liturgic, cat si din punct de vedere al invataturilor subliniate, aceste trei denii ale Saptamanii Patimilor prezinta un tot unitar.
Pericopele evanghelice si imnurile fac referire indeosebi la Patimile Domnului si la a Doua Venire prin pomenirea lui Iosif (vandut de frati si care L-a prefigurat pe Hristos), a pildei maslinului neroditor, a pildei celor zece fecioare, a pildei talantilor, a femeii pacatoase care a spalat picioarele Mantuitorului, a tradarii lui Iuda.
Troparul "Iata, Mirele" ce se canta la inceputul Deniei in aceste trei seri subliniaza tocmai necesitatea trezviei si privegherii de care trebuie sa dam dovada in asteptarea Domnului, care va veni din nou sa judece vii si mortii: "Iata, Mirele vine in miezul noptii/ Si fericita e sluga pe care o va afla priveghind/ Iar nevrednica-i aceea/ Pe care o va afla lenevindu-se./ Vezi, dar, suflete al meu,/ Cu somnul sa nu te ingreuiezi/ Ca sa nu te dai mortii/ Si afara de Imparatie sa te incui/ Ci te desteapta, strigand:Sfant, Sfant, Sfant/ Esti Dumnezeul nostru,/ Cu folosintele celor fara de trupuri/ Miluieste-ne pe noi!"
Din aceasta perspectiva,
Deniile Mirelui sunt slujbe de priveghere, ce evidentiaza in special necesitatea pregatirii launtrice - constinetizarea pacatelor proprii si pocainta - in vederea intampinarii lui Hristos. Acestea subliniaza mai ales pocainta de care avem nevoie pentru a fi acceptati la nunta dintru Imparatie. Ele prezinta totodata un mesaj menit sa ne pregateasca pentru Patimile lui Hristos .
Continuare:
http://www.crestinortodox.ro/paste/s...ii-124411.html