Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Leucocitele sunt produse de măduva spinării.
|
Mă miră noutatea aceasta. Știam că leucocitele sunt produse în splină, ganglioni limfatici, timus și, parcă, măduva oaselor lungi. Dar de măduva spinării n-am știu să aibă și rolul imunitar, ci numai pe cel nervos: funcția reflexă și funcția de conducere, ca orice alt organ component al sistemului nervos central.
Poate că s-a făcut o confuzie între ganglionii nervoși și ganglionii limfatici?
Ganglionii nervoși sunt organe situate în vecinătatea măduvei spinării, pe traiectul nervilor spinali, cu rol de stație de-a lungul căilor de conducere a impulsurilor nervoase.
Ganglionii limfatici sunt organe situate pe traiectul vaselor limfatice, aparținînd sistemului circulator. Sper că îmi amintesc bine.
Acum, mica excursie cu anatomia și fiziologia omului cred că e o chestiune secundară față de fondul discuției.
În ce privește tema topicului eu tind să mă alătur opiniei dr. Bogdan, cu oarecare mâhnire că abordăm chestiuni complexe de ordin medical cam cu ușurătate, să fiu iertat...
Cred că o filosofie bună sau mai corect spus: o evaluare bună, se poate face doar după ce cunoaștem bine domeniul înlăuntrul lui. Pe dinafară și de la distanță multe par ceea ce nu sunt de fapt... E ușor să emitem judecăți de valoare când nu stăpânim tainele medicinei, însă e și periculos să spunem, pur și simplu, naivități și neadevăruri bazate doar pe preferințe subiective și atașamente emoționale. Dar adevărul nu se descoperă prin simpatie și antipatie; nu în medicină... Am zis și eu opinia mea, nu fie cu supărare!
http://ebooks.unibuc.ro/biologie/mih...ntroducere.htm