Părintele Cleopa ne vorbește despre hainele vulgare, machiaj, parfumuri și viața luxoasă
Tu, femeie de ocară,
Și cu mintea ta ușoară
Pentru ce tu te vopsești
Și te tot sulemenești?
Părul tău ți l-ai tăiat
Și arăți ca un băiat,
Pantaloni ai pe picioare,
Nu te rușinezi tu oare?
Fusta tu o ai scurtat,
Unghii mari tu ți-ai lăsat,
Capul nu ți-l mai acoperi,
Chiar și burta ți-o descoperi.
Sufletul ți-ai chinuit
Și buzele ți-ai vopsit,
Umbli cu picioare goale
Cu pantofi și cu sandale.
La gât tu ți-ai pus zorzoane
Și în păr niște piroane.
Niște bolduri ascuțite
În păr stau urât vârâte.
În urechi ți-ai pus cercei,
Parcă-s niște clopoței
Ce se clatina-n văzduh
Ca vârful vara la stuf.
Ți-ai luat pantofi de lux
Cu tocurile ca un fus,
Și pe fata te-ai fardat,
Cu multă pudră te-ai dat.
Te-ai făcut o jucărie,
A diavolilor prăvălie,
Unde toate se fălesc
Din cele ce amăgesc.
Care-nseala pe bărbați
Și-aduna pe desfrânați,
Pe tine să te privească
Și cu tine să curveasca.
Te-ai făcut cursa satanei
Care prinde toți golanii.
O, femeie dezmățată,
Mândră și destrăbălată!
Pentru ce tu te vopsești
Și cu creion te-nnegresti,
Sprâncenele le jumulești
Și unghiile le mânjești?
Te-ai făcut un idol viu,
Prea straniu și prea pustiu.
De Hristos te-ai despărțit
Și de diavol te-ai lipit.
Tu muncești mereu cu zor,
Banii dai la coafor
Ca să te ferchezuiești
Și mereu să te vopsești.
Ca să te arăți frumoasă
Cu vopseaua cea aleasă,
Dar frumusețea de vopsea
Nu știi că nu e a ta?
Căci nu e decât spoiala
Și cu apă ea se spală,
Și după vopsea prea multă
Ai rămas mult prea urâtă.
Te-ai mascat și te-ai vopsit,
Dar nimic n-ai folosit,
Că masca ta a căzut
Și-ai rămas un chip de lut.
Tu acum dai cu parfum
Ca să miroși pe drum.
Dar nu știi că vei muri
Și-n pământ vei putrezi?
Și-atunci frumusețea ta
Viermii o vor mânca.
Sau n-ai auzit tu oare
Ca în iad e grea putoare?
Și atâta e de grea
De nu o poți cugeta.
Nimenea nu poate spune
Putoarea din acea lume
Unde ai a te munci
De nu te vei pocăi.
Și de ea nu vei scăpa,
De nu mă vei asculta.
Lasă acum al tău parfum,
Cât mai ești încă pe drum.
Că vei ajunge în grea putoare,
Veșnică, necruțătoare.
Ești femeie învățată,
De neam mare, răsfățată,
Pentru ce te tot slutești
Și te mai sulemenești?
De ce fusta ți-ai scurtat
Și părul ți l-ai tăiat?
Că smintești pe toți în cale
Umblând cu picioare goale.
Parcă ești un cocostârc
Sau maimuța de la circ
Te duci și la mănăstiri
Ca turist, cu musafir,
Intri-n biserica goală,
Fără de nici o sfială.
Multă îndrăzneală ai
Nu gândești la iad, la rai.
Nu te temi tu de urgie,
De-a lui Dumnezeu mânie?
Despuiata ca un drac
Faci sminteală și păcat.
Undita satanei ești
Ca pe toți rău îi smintești,
În biserică, pe drum,
Cu mirosul de parfum.
Tu de suflet îți bați joc
Și aprinzi al poftei foc
La flăcăi și la bărbați
Și la oamani însurați.
Dar să știi că vei muri
Și-n pământ vei putrezi,
Și-atunci frumusețea ta
Viermii au a o mânca.
Iar sufletul tău spurcat
Dracilor va fi predat
Spre al duce la urgie
Și la muncă pe vecie.
Să știți voi, femei nebune,
Că altfel nu pot a vă spune,
Banii ce i-ați cheltuit
Pe fardat și pe vopsit
Cu dânșii ați cumpărat
Focul cel neîncetat
Care-n iad arde pe toate,
Pe femeile fardate.
Pe cele ce s-au vopsit
Și părul l-au încrețit
Ca să pară mai frumoase,
Având chipuri mincinoase
Care-ndeamna la curvii
Și alte blestemații,
Și prin multe alte fapte
Aduc sufletui moarte.
Oare nu știi că dai seama,
Tu, femeie prea vicleană,
Când cu lux te-mpodobesti
Și fata sulemenești?
Că ești cursa de sminteală
Și femeie de ocară
Pe toți tu îi smintești
Și sufletul îți chinuiești.
Le aduci lor lupte grele
Cu pofte și gânduri rele,
Spre a-i duce-n desfrânare
Și la veșnică pierzare.
Vrei să miroși pe drum
Cu mirosul de parfum,
Dar nu știi că ești putoare
Și a viermilor mâncare?
Nu știi că ai a muri
Și că te vei impuți?
Iar trupul tău cel frumos
Va să fie viermănos?
Acestea voi să le știți
Care vă sulemeniți,
Care fața v-ați fardat
Și fusta o ați scurtat.
Că sunteți o grozăvie,
Priveliște de curvie,
Ca toți care vă privesc
Foarte tare se smintesc.
Că văd în voi fiecare
Prea multă nerușinare.
Ca pe scenă vă aflați,
Ca la teatru vă-mbrăcați.
În biserici când intrați
Voi nu va mai rușinați
Cu mâini și picioare goale,
Cu multă nerușinare.
Cu capul descoperit
Și cu pieptul tot golit,
Parcă la bal ați intrat
În costum de dechizat.
Cu fustă scurtă de tot,
Că nu are nici un cot,
Și când vreți să va-nchinati
Fundul la toți arătați.
Să te rogi tu ai venit,
Dar pe toți tu i-ai smintit.
Dacă ai vreun necaz mare
Sau o cerere oarecare,
Oare cum vei suspina
Sau cum poți a lacrima,
Cu Domnul de vorb-a sta
De nu știi a te-mbraca?
Din scripturi n-ai auzit
Cum că cei ce au greșit,
Cu sac ei se îmbrăcau,
Cenușa pe cap puneau.
Când veneau de se rugau,
Numai în genunchi ședeau.
Domnu-asa îi ascultă
Și cererea le-o împlinea?
Vii ca să te împărtășești
Și buzele îți vopsești?
Vai de tine de greșești
Că amar te osândești!
Serafimul oarecând
Cărbunele ridicând
De pe altarul sfințit
Cu mâna n-a îndrăznit.
Cărbunele cel înfocat
Cu cleștele el l-a luat,
Iară tu, un chip de lut,
Nici atâta n-ai știut?
Vai, ce mare îndrăzneală,
Ce nebună chibzuială!
Focul Dumnezeirii primești
Cu vopsea vrei să-l vopsești?
Oare nu te temi deloc
Că vei arde cu greu foc?
Ca focul ceresc primești
Și buzele ți le vopsești?
La acestea eu gândind,
Lăcrimând și tânguind
De atâta împietrire
Și de multă nesimțire,
La la care voi ați ajuns
Ocărând Darul de sus,
Sufletul mi se-ntristeaza
Și ochii îmi lăcrimează.
Ați ajuns o grozăvie,
A dracilor jucărie,
O priveliște prea mare
Ce duce la desfrânare.
La moarte nu vă gândiți,
De rușine voi nu știți,
În biserici și pe drum
Cu mirosul de parfum.
Ia gândiți-vă acum
La cele ce am să spun:
De ar fi o mare grabă
Să fugiți prin râpi și iarbă,
Oare ce-ați face atunci
Cu blestemații papuci,
Care nici pe trotuare
Nu te țin bine-n picioare?
Și apoi ce-ați face oare,
Dac-ar fi o grabă mare,
Să fugiți la o salvare
De vreo primejdie mare?
Cu fusta cea strâmtă tare,
Ce vă leagă de picioare,
Voi nu puteți nicidecum
Să pășiți cu spor în drum.
Că e strâmtă, retezată,
Și-i destul de strâns legată
Peste coapse, peste șale,
De nu poți păși pe cale.
De ești femeie cuminte,
Cugetă și ia aminte
La tradiția străbună
Și la-mbracamintea bună
Ce strămoșii îmbrăcau
Și cu cinste o purtau.
Bărbații purtau sumane
Și femeile tulpane.
Fuste lungi și șaluri grele
Le împodobeau pe ele,
Fără luxuri și scumpeturi
Și-alte multe marafeturi.
De ești femeie cuminte
Și de vrei să iei aminte,
Ia privește dacă vrei
La cele sfinte femei
În biserci zugrăvite
Și-n icoane învechite.
Ia aminte și privește
Și bine te lămurește
Cum sunt ele îmbrăcate,
Cu veșminte luminate,
Cu lungimea până jos
Și croitul lor frumos.
Că citeai pe fața lor
Prea-ndumnezeitul dor
Cu care au alergat
Către Domnul împărat.
Femeie nepricepută,
De ești sluta și urâtă
Și de vrei să înflorești,
Fecioria s-o păzești,
Curăția să cinstești,
Sufletul să-l curățești
Cu post și cu rugăciune
Și cu alte fapte bune.
Căci din buna așezare
Trupul tău se face floare
Care frumos înflorește
Și fata împodobește.
De vrei tu să fii frumoasă,
Vestită și drăgăstoasă,
De suflet să te-ngrijesti,
Foarte să-l împodobești
Cu o curată viețuire,
Cu post și mărturisire,
Cu evlavie curată
Și cu viața nepătată,
Cu smerenie înaltă,
Cu milostenie bogată
La săraci și la străini
Și la toți bunii creștini.
Rugăciune ne-ncetata
Cu lacrimi amestecată,
Iară din Sfânta Scriptură
Să ai multa-nvatatura.
Să fii bună către toți,
Către fii, către nepoți.
Biserica să o iubești
Și la ea să te grăbești.
Pe toți să-i înveți de bine,
Fie omul orișicine.
Viața ta se va schimba,
Mai frumoasă va părea.
Și chiar și sufletul tău,
Ajutorând Dumnezeu,
Va ajunge să-nflorească
Cu o frumusețe firească.
(Despre lux și sulemenire - Pr. Cleopa Ilie )