Cum ii afecteaza pe barbati imbracamintea colegelor

[Parascheva16]

Părintele Cleopa ne vorbește despre hainele vulgare, machiaj, parfumuri și viața luxoasă

Tu, femeie de ocară,
Şi cu mintea ta uşoară
Pentru ce tu te vopseşti
Şi te tot sulemeneşti?

Părul tău ţi l-ai tăiat
Şi arăţi ca un băiat,
Pantaloni ai pe picioare,
Nu te ruşinezi tu oare?

Fusta tu o ai scurtat,
Unghii mari tu ţi-ai lăsat,
Capul nu ţi-l mai acoperi,
Chiar şi burta ţi-o descoperi.

Sufletul ţi-ai chinuit
Şi buzele ţi-ai vopsit,
Umbli cu picioare goale
Cu pantofi şi cu sandale.

La gât tu ţi-ai pus zorzoane
Şi în păr nişte piroane.
Nişte bolduri ascuţite
În păr stau urât vârâte.

În urechi ţi-ai pus cercei,
Parcă-s nişte clopoţei
Ce se clatina-n văzduh
Ca vârful vara la stuf.

Ţi-ai luat pantofi de lux
Cu tocurile ca un fus,
Şi pe fata te-ai fardat,
Cu multă pudră te-ai dat.

Te-ai făcut o jucărie,
A diavolilor prăvălie,
Unde toate se fălesc
Din cele ce amăgesc.

Care-nseala pe bărbaţi
Şi-aduna pe desfrânaţi,
Pe tine să te privească
Şi cu tine să curveasca.

Te-ai făcut cursa satanei
Care prinde toţi golanii.
O, femeie dezmăţată,
Mândră şi destrăbălată!

Pentru ce tu te vopseşti
Şi cu creion te-nnegresti,
Sprâncenele le jumuleşti
Şi unghiile le mânjeşti?

Te-ai făcut un idol viu,
Prea straniu şi prea pustiu.
De Hristos te-ai despărţit
Şi de diavol te-ai lipit.

Tu munceşti mereu cu zor,
Banii dai la coafor
Ca să te ferchezuieşti
Şi mereu să te vopseşti.

Ca să te arăţi frumoasă
Cu vopseaua cea aleasă,
Dar frumuseţea de vopsea
Nu ştii că nu e a ta?

Căci nu e decât spoiala
Şi cu apă ea se spală,
Şi după vopsea prea multă
Ai rămas mult prea urâtă.

Te-ai mascat şi te-ai vopsit,
Dar nimic n-ai folosit,
Că masca ta a căzut
Şi-ai rămas un chip de lut.

Tu acum dai cu parfum
Ca să miroşi pe drum.
Dar nu ştii că vei muri
Şi-n pământ vei putrezi?

Şi-atunci frumuseţea ta
Viermii o vor mânca.
Sau n-ai auzit tu oare
Ca în iad e grea putoare?

Şi atâta e de grea
De nu o poţi cugeta.
Nimenea nu poate spune
Putoarea din acea lume

Unde ai a te munci
De nu te vei pocăi.
Şi de ea nu vei scăpa,
De nu mă vei asculta.

Lasă acum al tău parfum,
Cât mai eşti încă pe drum.
Că vei ajunge în grea putoare,
Veşnică, necruţătoare.

Eşti femeie învăţată,
De neam mare, răsfăţată,
Pentru ce te tot sluteşti
Şi te mai sulemeneşti?

De ce fusta ţi-ai scurtat
Şi părul ţi l-ai tăiat?
Că sminteşti pe toţi în cale
Umblând cu picioare goale.

Parcă eşti un cocostârc
Sau maimuţa de la circ
Te duci şi la mănăstiri
Ca turist, cu musafir,

Intri-n biserica goală,
Fără de nici o sfială.
Multă îndrăzneală ai
Nu gândeşti la iad, la rai.

Nu te temi tu de urgie,
De-a lui Dumnezeu mânie?
Despuiata ca un drac
Faci sminteală şi păcat.

Undita satanei eşti
Ca pe toţi rău îi sminteşti,
În biserică, pe drum,
Cu mirosul de parfum.

Tu de suflet îţi baţi joc
Şi aprinzi al poftei foc
La flăcăi şi la bărbaţi
Şi la oamani însuraţi.

Dar să ştii că vei muri
Şi-n pământ vei putrezi,
Şi-atunci frumuseţea ta
Viermii au a o mânca.

Iar sufletul tău spurcat
Dracilor va fi predat
Spre al duce la urgie
Şi la muncă pe vecie.

Să ştiţi voi, femei nebune,
Că altfel nu pot a vă spune,
Banii ce i-aţi cheltuit
Pe fardat şi pe vopsit
Cu dânşii aţi cumpărat
Focul cel neîncetat
Care-n iad arde pe toate,
Pe femeile fardate.

Pe cele ce s-au vopsit
Şi părul l-au încreţit
Ca să pară mai frumoase,
Având chipuri mincinoase
Care-ndeamna la curvii
Şi alte blestemaţii,
Şi prin multe alte fapte
Aduc sufletui moarte.

Oare nu ştii că dai seama,
Tu, femeie prea vicleană,
Când cu lux te-mpodobesti
Şi fata sulemeneşti?

Că eşti cursa de sminteală
Şi femeie de ocară
Pe toţi tu îi sminteşti
Şi sufletul îţi chinuieşti.

Le aduci lor lupte grele
Cu pofte şi gânduri rele,
Spre a-i duce-n desfrânare
Şi la veşnică pierzare.

Vrei să miroşi pe drum
Cu mirosul de parfum,
Dar nu ştii că eşti putoare
Şi a viermilor mâncare?

Nu ştii că ai a muri
Şi că te vei impuţi?
Iar trupul tău cel frumos
Va să fie viermănos?

Acestea voi să le ştiţi
Care vă sulemeniţi,
Care fața v-aţi fardat
Şi fusta o aţi scurtat.
Că sunteţi o grozăvie,
Privelişte de curvie,
Ca toţi care vă privesc
Foarte tare se smintesc.

Că văd în voi fiecare
Prea multă neruşinare.
Ca pe scenă vă aflaţi,
Ca la teatru vă-mbrăcaţi.

În biserici când intraţi
Voi nu va mai ruşinaţi
Cu mâini şi picioare goale,
Cu multă neruşinare.

Cu capul descoperit
Şi cu pieptul tot golit,
Parcă la bal aţi intrat
În costum de dechizat.

Cu fustă scurtă de tot,
Că nu are nici un cot,
Şi când vreţi să va-nchinati
Fundul la toţi arătaţi.

Să te rogi tu ai venit,
Dar pe toţi tu i-ai smintit.
Dacă ai vreun necaz mare
Sau o cerere oarecare,
Oare cum vei suspina
Sau cum poţi a lacrima,
Cu Domnul de vorb-a sta
De nu ştii a te-mbraca?

Din scripturi n-ai auzit
Cum că cei ce au greşit,
Cu sac ei se îmbrăcau,
Cenuşa pe cap puneau.

Când veneau de se rugau,
Numai în genunchi şedeau.
Domnu-asa îi ascultă
Şi cererea le-o împlinea?

Vii ca să te împărtăşeşti
Şi buzele îţi vopseşti?
Vai de tine de greşeşti
Că amar te osândeşti!

Serafimul oarecând
Cărbunele ridicând
De pe altarul sfinţit
Cu mâna n-a îndrăznit.

Cărbunele cel înfocat
Cu cleştele el l-a luat,
Iară tu, un chip de lut,
Nici atâta n-ai ştiut?

Vai, ce mare îndrăzneală,
Ce nebună chibzuială!
Focul Dumnezeirii primeşti
Cu vopsea vrei să-l vopseşti?

Oare nu te temi deloc
Că vei arde cu greu foc?
Ca focul ceresc primeşti
Şi buzele ţi le vopseşti?

La acestea eu gândind,
Lăcrimând şi tânguind
De atâta împietrire
Şi de multă nesimţire,
La la care voi aţi ajuns
Ocărând Darul de sus,
Sufletul mi se-ntristeaza
Şi ochii îmi lăcrimează.

Aţi ajuns o grozăvie,
A dracilor jucărie,
O privelişte prea mare
Ce duce la desfrânare.
La moarte nu vă gândiţi,
De ruşine voi nu ştiţi,
În biserici şi pe drum
Cu mirosul de parfum.

Ia gândiţi-vă acum
La cele ce am să spun:
De ar fi o mare grabă
Să fugiţi prin râpi şi iarbă,
Oare ce-aţi face atunci
Cu blestemaţii papuci,
Care nici pe trotuare
Nu te ţin bine-n picioare?

Şi apoi ce-aţi face oare,
Dac-ar fi o grabă mare,
Să fugiţi la o salvare
De vreo primejdie mare?
Cu fusta cea strâmtă tare,
Ce vă leagă de picioare,
Voi nu puteţi nicidecum
Să păşiţi cu spor în drum.
Că e strâmtă, retezată,
Şi-i destul de strâns legată
Peste coapse, peste șale,
De nu poţi păşi pe cale.

De eşti femeie cuminte,
Cugetă şi ia aminte
La tradiţia străbună
Şi la-mbracamintea bună
Ce strămoşii îmbrăcau
Şi cu cinste o purtau.

Bărbaţii purtau sumane
Şi femeile tulpane.
Fuste lungi şi şaluri grele
Le împodobeau pe ele,
Fără luxuri şi scumpeturi
Şi-alte multe marafeturi.

De eşti femeie cuminte
Şi de vrei să iei aminte,
Ia priveşte dacă vrei
La cele sfinte femei
În biserci zugrăvite
Şi-n icoane învechite.
Ia aminte şi priveşte
Şi bine te lămureşte
Cum sunt ele îmbrăcate,
Cu veşminte luminate,
Cu lungimea până jos
Şi croitul lor frumos.
Că citeai pe faţa lor
Prea-ndumnezeitul dor
Cu care au alergat
Către Domnul împărat.

Femeie nepricepută,
De eşti sluta şi urâtă
Şi de vrei să înfloreşti,
Fecioria s-o păzeşti,
Curăţia să cinsteşti,
Sufletul să-l curăţeşti
Cu post şi cu rugăciune
Şi cu alte fapte bune.

Căci din buna aşezare
Trupul tău se face floare
Care frumos înfloreşte
Şi fata împodobeşte.
De vrei tu să fii frumoasă,
Vestită şi drăgăstoasă,
De suflet să te-ngrijesti,
Foarte să-l împodobeşti
Cu o curată vieţuire,
Cu post şi mărturisire,
Cu evlavie curată
Şi cu viaţa nepătată,
Cu smerenie înaltă,
Cu milostenie bogată
La săraci şi la străini
Şi la toţi bunii creştini.

Rugăciune ne-ncetata
Cu lacrimi amestecată,
Iară din Sfânta Scriptură
Să ai multa-nvatatura.
Să fii bună către toţi,
Către fii, către nepoţi.
Biserica să o iubeşti
Şi la ea să te grăbeşti.
Pe toţi să-i înveţi de bine,
Fie omul orişicine.
Viaţa ta se va schimba,
Mai frumoasă va părea.

Şi chiar şi sufletul tău,
Ajutorând Dumnezeu,
Va ajunge să-nflorească
Cu o frumuseţe firească.

(Despre lux și sulemenire - Pr. Cleopa Ilie )