[cezar_ioan]

În prealabil postat de horatiu.miron

N-aveti decat sa ma acuzati de superficialitate, insa eu nu iau apararea kitschului, deoarece el pentru mine nu exista. Am hotarat de mult ca:

- in foarte multe cazuri este foarte greu, daca nu imposibil, de delimitat kitschul de "arta veritabila", a carei apologie faceti. One man's trash is another man's treasure;
- in foarte multe cazuri eticheta de kitsch este pusa gresit, din alte considerente decat cele estetice;
- kitschul este, de fapt, arta; excesiva, vulgara, lipsita de substanta, dar arta;
- nu voi discredita niciun fel de arta pe considerente de popularitate si nu o voi discrimina pe baza efortului intelectual necesar pentru gratificare, pentru ca ar insemna sa ma sui intr-un turn de fildes si sa ma transform intr-o caricatura; de aceea pentru mine tot ce este produs prin incercarea de a transpune realitatea in concepte abstracte, intru stimularea mintii si a inimii, se numeste arta. Exista, asadar, doar arta pe care o apreciez si arta pe care nu o apreciez.

Dupa cum vedeti, am completat definitia cu ce lipsea. Am gresit in mesajul precedent omitand acea ultima parte, cu rezultate intr-adevar comice. Acum poate ca n-o sa ma credeti ca a fost o simpla - dar foarte importanta - omisiune, caz in care accept judecata oricui a citit mesajul si a inteles ca am dat grav cu oistea-n gard.

Arta si cultura romaneasca nu damblageste, ci evolueaza. Se transforma in altceva. Este alegerea dumneavoastra sa credeti ca se damblageste. Si americanii credeau candva ca jazzul e un gunoi, o pesta care roade la establishmentul artistic al vremii. Arta este, daca-mi permiteti, un animal ce se hraneste cu de toate, inclusiv cu propriile dejectii, pe care uneori le recicleaza in minunate reusite ale spiritului uman. Ceea ce dumneavoastra credeti ca e patologic, e de fapt stenic, intocmai cum genomul uman contine secvente ADN de la diversi virusi care ne-au atacat specia in trecut, dar pe care i-am invins inglobandu-i si capatand imunitate.

Eu nu vad kitsch, nici maladii culturale, ci doar piese de LEGO pe care le folosim, le imprumutam constant unii de la altii, din care construim si daramam intr-un continuu proces brownian de creatie. Restul e opinie.

Horaţiu, aş vrea să (mai) evaluez problema artei în termenii şi de pe poziţia ta, dar nu pot. Sunt contrazis zilnic, în toate domeniile artistice la care am acces, de desfiinţarea artei româneşti.
Singurele care mai rezistă sunt obiceiurile populare cu haloul lor artistic, probabil prea vechi şi prea autonome acolo, în inima românului, ca să mai poată fi mistificate şi "înnoite".
Eu sunt adeptul coexistenţei valorilor perene cu inovaţiile periodice, care îşi fac veacul şi pier. Ceea ce se întâmplă, însă, la noi este că valorile tradiţionale sunt tot mai mult marginalizate şi defăimate, batjocorite şi luate în răspăr de aşazişii artişti moderni. Aceştia, de fapt, sunt aşa cum bine a zis un prieten regizor (bătrân profesor de regie teatru, căruia îi datorăm nume mari din teatrul şi chiar cinematografia noastră): "generaţii spontanee; fără trecut şi fără viitor".

Arta românească de azi, asta de credem noi că ţine pasul cu istoria, e produsul unor oameni care îşi închipuie că dacă amestecă:
- una spoială de cultură
- marijuana, vodka şi gagici
- ifose şi aere de vedetă
gata, a ieşit tabloul şi muzichia. Şi bănuţul, desigur, mult bănuţ, cât mai mult, nesimţit de mult.

În contrast, artistul român (de nivel european şi chiar de geniu) avea rădăcini puternice în istoria culturii ţării sale şi a lumii, meşteşugise ani buni pe lângă unul sau mai mulţi maeştri, era modest şi pus pe muncă, avea un ţel mai înalt decât propria lui căpătuială şi, nu în ultimul rând, era un bun creştin.

Eu cred că degradarea socială generală a României, pe care doar nenăscuţii şi morţii o mai pun la îndoială, nu avea cum să lase arta autohtonă neatinsă.
Arta românească devine tot mai superficială, histrionică şi minoră.
Cum e turcul şi pistolul.