Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
1. Prima afirmație, cea cu putregaiul, nu știu cum s-o calific pentru că nu știu la ce putregai se referea, însă nu cred că la vreo persoană.
2. a identifica pe cineva ca nevrotic nu este deloc o jignire. O poți spune cu detașare sau chiar cu preocupare.
3. aici este o ironie.
4. „imaginație” și „delir” - termeni tehnici din psihologie. Dacă cineva mă face idolatru, înainte de a mă ofensa m-aș întreba dacă nu cumva are dreptate.
Dacă ai face-o gratuit și pentru că așa ai avea chef cred că nu te-aș lua în seamă. Dacă, însă, mi-ai argumenta, m-aș mai gândi la asta. Nimeni nu-i perfect; nici măcar eu.
Cred că este necesar să ne privim mai cu detașare pe noi înșine, ca și cum nu de noi ar fi vorba, ci de un altul, asupra căruia lucrăm, pe care îl vrem mai bun, mai frumos. Iar pentru asta criticii necruțători ne vor fi cei mai buni prieteni, pentru că ne vor arăta ceea ce noi nu prea suntem dispuși să vedem.
Este dureros, nu zic nu, dar numai până lepădăm afecțiunea față de noi înșine; o afecțiune morbidă, în fond, pentru că ea ne justifică toate păcatele și scăderile, ea ne minte întotdeauna frumos, ea ne sapă, cu viclenie, mormântul. În fond, tot efortul ascetic, unit cu rugăciunea permanentă, împotriva iubirii de sine se concentrează mai ales.
|
Frate, afirmația cu putregaiul am întâlnit-o prima dată pe forum (apoi am regăsit-o, prin lecturi, la alți părinți) când unul dintre duhovnicii noștri (îmi cer iertare că în clipa asta nu îmi amintesc cu precizie numele, însă e sigur că-i voba despre unul dintre păstorii vrednici ai Bisericii) se referea la tendința omului de a vedea credința mai degrabă ca pe un fel de fenomen ocult sau ca o pe o versiune a paranormalului și încă, făcea trimitere acolo, în cuvânt, la superstiții, idolatrie și alte tare. Am pus la inimă acele cuvinte, ferindu-mă în ale mele mai întâi și apoi fiind atent la duhurile celorlalți. E un pericol care ne paște pe toți, mereu, chiar dacă unii suntem "vaccinați" deja.
Nu de persoane e vorba, așadar, cât de duhurile care poposesc, o vreme mai scurtă sau mai lungă, în oameni.
A-ți atrage atenția un psiholog că ai uneori o conduită nevrotică, este o oportunitate! Bine ar fi să îi mulțumești pentru asta, să ceri detalii și eventual o îndrumare. Mai ales că dialogul e mocca (în cabinet costă multișor...). Eu unul așa procedez când mi se întâmplă să primesc o observație de la un confrate. Ca dovadă, pe forum mi s-a întâmplat chiar ieri, cu Alin (iar mai demult cu Mihnea, precum și cu alții - a rămas scris în memoria forumului). Și am luat în serios atenționarea, după puteri. Ba chiar, precum se poate constata din postare, i-am mulțumit, căutînd să mă folosesc de feedback.
Ei bine, nu-i o ironie, ci o simplă constatare. Oamenii prezintă toate caracteristicile iubitorilor de OZN-uri (lumini și luminițe, poze, obiecte identificabile doar pe pelicule, afecte multe, argumente din sfera interpretativității etc. - curat UFO). Că
neagă asta și
deplasează pasiunea lor morbidă focalizînd-o fix asupra sfinților - asta ține deja de intimitatea mecanismelor de apărare ale unui eu narcisist foarte și lipsit de igienă minimală, precum și, desigur, de ceea ce numim păcat fără intenție. E alegerea lor că țin morțiș să persevereze. Eu am spus ce am înțeles, franc.
Imaginație și delir sunt termeni din vocabularul minimal al oricărui muritor contemporan. Ba, mai mult, constituie o permanență în viața fiecăruia dintre noi (altiminteri am fi deja desăvârșiți), dar nu toți suntem miluiți să conștientizăm aceasta și capabili să luptăm cu armele psihologiei și, mai ales, cu armele duhovnicești (rugăciunea, mai întâi). Că unii adaugă un burtoi de afecte pe termenii ăștia, iarăși, repet, e alegerea lor. Ar fi avut multe alte opțiuni de interpretare. Dar le-au tăiat. (tipic nevrotic, ăsta-i patternul, deh!)
Mulțumesc că ai arătat cum înțelegi tu intervenția mea, sper că lămuririle de aici fac și mai clar textul.