Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
Atunci începe să se roage, și rugându-se, după cum bine știi, atenția se îndreaptă către Hristos și către sine, către inima sa.
|
Și către semeni! Către întreaga zidire.
Întrucât, rugîndu-se creștinul și ajungînd la cuvântul "păcătosul", el se raportează clar, limpede și dureros către oamenii pe care i-a rănit, față de care a păcătuit înaintea lui Dumnezeu, ba chiar către orice alte ființe sau alcătuiri ale Creației.
A te recunoaște drept păcătos, cred eu, implică prin Porunca Iubirii o conștientizare a eșecului tău în raport cu aproapele.
Nu pot spune despre mine "păcătosul", fără să am în vedere oamenii pe care i-am rănit, desconsiderat, nedreptățit etc. Dimpotrivă, tocmai pentru că am făcut, vai, acestea, spun și eu în deplină cunoștință de cauză: "păcătosul". Altminteri ce rămâne? De nu o vorbă goală, insuficient înțeleasă/resimțită/asumată...
Suntem, așadar, atenți
și la acest cuvânt, de se poate ....:)