Citat:
În prealabil postat de catalin2
Chiar si catolicismul spune ca e har, dar ai aceeasi neintelegere, si ei spun ca nu poate fi cevea necreat, ci creat, pentru ca nu l-am putea percepe noi.
|
Despre ce trebuie să însemne subiectiv și obiectiv a arătat Cezar, mai bine decât mine, și nu pot decât să-i dau dreptate în sensul ăsta, prin urmare și ție, privind obiectivitatea realității harului, după cum existența lui Dumnezeu este obiectivă, în sensul că este independentă de noi.
Vroiam să subliniez, însă, aspectul de relație al comunicării harului către noi.
În privința frazei de mai sus, cred că-mi atribui o înțelegere greșită, pentru care încerc, din nou, să fac distincția.
N-am spus niciodată că harul ar fi creat, nici că ar fi nevoie să fie creat pentru a-l percepe. Am spus de mai multe ori tocmai că ne este dat de către Dumnezeu chiar să ne unim cu el prin intermediul harului necreat; și să-l simțim. Atâta doar spun că această simțire, chiar și vedere a harului, nu este de natură fizică, sau nu în primul rând de natură fizică. Ființa întreagă a omului, duh, suflet și trup este luminată atunci când o vizitează harul.
Mă opresc, însă, aici, lăsându-i pe cei mai pricepuți ca mine să vorbească. Dacă vrem să înțelegem ceva, putem lua aminte la postările lui Cezar și ale doamnei Nastya.