[Decebal]

Ce este al lui Dumnezeu este al lui Dumnezeu, iar ce este al cezarilor este al cezarilor,
sau despre opoziţia dintre înţelepciunea Duhului şi învăţătura lumii

În prealabil postat de cezar_ioan

Opoziţia dintre celelalte culturi şi cultura Duhului este o convenţie arbitrară, separatistă.

În prealabil postat de cezar_ioan

Aşadar, înţelegerea unei totale separări, în sensul de nimic în comun între ale Dumnezirii şi ale omului rătăcit, între cultura Duhului şi cultura lumească, punerea în opoziţie flagrantă a Învăţăturii Domnului cu învăţătura lumii, este după mine o mare neînţelegere care chinuie şi înşală minţile oamenilor. Şi prilej veşnic de război în om şi între oameni.

Hristos respectă cultura omului căzut, a lui Adam zgornitul din Eden, pentru că acea cultură post-edenică a păstrat mereu ceva din Cultura Raiului. Ba, mai mult, îţi place ori ba, dar aşa cum şi tu ai dat uneori semn că înţelegi, toată cultura lumii, toate realizările minţii omeneşti au purtat mereu o oarecare pecete ŞI a participării Duhului. Fără aceasta, de fapt, nu ar fi fost posibil nimic. Nici o rezolvare, nici o creaţie, fie ele şi greşite (din pricina nepriceperii, a nedesăvârşirii omului).

Pentru că am făgăduit că voi răspunde fratelui Cezar, iată mai jos câteva dintre temeiurile Sfintei Tradiţii, din scripturi şi de la un sfânt părinte, care justifică în mod foarte clar, pentru unii ce-i drept după cum spune şi sfântul Pavel, opoziţia fundamentală între "cultura Duhului şi celelalte culturi", între "ale Dumnezeirii şi cele ale omului rătăcit", cu alte cuvinte faptul că ar exista anumite puncte comune între cele două, asta nu anulează opoziţia fundamentală dintre ele. Aşa ne învaţă pe noi ortodocşii Sfânta Tradiţie, adică Sfintele Scripturi şi Sfinţii Părinţi.

"Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: "Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o". Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor. Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: "Cel ce se laudă în Domnul să se laude".

Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit. Şi eu întru slăbiciune şi cu frică şi cu cutremur mare am fost la voi. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu. Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră, pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei; ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu; pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti. Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte. Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; căci "Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El ?" Noi însă avem gândul lui Hristos." (I Corinteni 1,17 - 2,16)

"Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: "El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor". Şi iarăşi: "Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte"." (I Corinteni 3,18-20)

"Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!" (Ioan 14,16-17)

"Căci El ne slujeşte nouă nu ca cineva străin de Dumnezeu, ci, ca să spun aşa, ca o putere a Dumnezeirii venită în noi, care se sălăşluieşte în Sfinţi şi rămâne totdeauna dacă, curăţindu-ne ochiul minţii noastre cu toată deplinătatea, păstrăm în noi cu toată străduinţa harul spre toată virtutea. Căci nu vine şi nu Se face văzut, zice Hristos, celor din lume, adică celor ce cugetă cele din lume şi aleg să iubească cele pământeşti, ci vine şi Se face văzut în Sfinţi. Pentru care pricină? Cei ce-şi menţin necurăţia nespălată şi şi-au umplut mintea cu ea, ca de nisip, nu văd frumuseţea firii dumnezeieşti, nici nu primesc legea Duhului, fiind tiranizaţi în tot felul de patimile trupului. Iar cei buni şi treji, eliberându-şi inima de cele din lume, fac loc în ea, cu voie, Mângâietorului, şi şi-o izbăvesc şi, primindu-L pe cât e cu putinţă oamenilor, Îl văd în chip spiritual şi primesc prin aceasta o trăire vrednică de râvnit. Căci îi sfinţeşte şi îi dovedeşte în stare să săvârşească toate bunătăţile, îi eliberează de ruşinea robiei omeneşti şi-i îmbracă în demnitatea filiaţiei. Şi va mărturisi aceasta Pavel, zicând: „Fiindcă sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, Care strigă: Avva, Părinte!” (Gal. 4, 6)." (Din sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan, 2000, p. 881, comentariu la Ioan 14,17)